Nume
Parola
Vizualizări: 2383
După 33 de ani, apeductul magistral Prut – Fălești prinde viață. Apa potabilă va ajunge în casele a mii de oameni din raionul Fălești
Fălești, 24 Noiembrie 2017 — De 33 de ani, mii de oameni din orașul Fălești, dar și din mai multe sate din raion speră că apa din râul Prut va ajunge în localitățile lor. Astfel, din anul 1984, de când a început construcția unui apeduct magistral Prut – Fălești, și până în prezent ambițiosul proiect așa și nu le-a mai împlinit visul oamenilor de a avea apă potabilă la robinete. O nouă speranță în acest sens a apărut abia în acest an, odată cu proiectul „Asigurarea orașului Fălești cu apă din râul Prut 2”, implementat de ADR Nord.

Joi, 23 noiembrie, în cadrul unei ședințe pe șantier, iar mai apoi și în incinta Consiliului raional Fălești, reprezentanți ai ADR Nord au constatat că operatorul economic care efectuează lucrările de demontare a vechiului apeduct magistral Prut – Fălești și de construcție a celui nou a executat volumul de lucrări planificate pentru acest an.

Conform cererii de finanțare, valoarea totală a proiectului a fost de 40.000.000 de lei, solicitați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). În urma desfășurării licitației publice, suma solicitată din FNDR a coborât la 35,4 milioane de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 8,5 milioane de lei pentru lucrările efectuate în anul 2017. Operatorul economic deja a valorificat banii alocați, reușind să costruiască 5,2 km din lungimea totală de 18 km a apeductului magistral. Lucrările de construcție-montaj au demarat în luna septembrie a.c. și urmează a fi realizate integral în decurs de 12 luni.

Autoritățile locale susțin că în multe localități din raionul Fălești, dar și în unele localități din raioanele Ungheni și Glodeni nu există sisteme eficiente de alimentare cu apă potabilă și servicii de canalizare. Majoritatea locuitorilor este nevoită să se alimenteaze cu apă din fântânile de mină, care însă nu corespunde normelor sanitare. De exemplu, în satul Risipeni, unde ieri au fost recepționate sistemul de apeduct și o stație de tratare a apei, nu sunt rezerve suficiente de apă nici în fântânile de mină, locuitorii fiind nevoiţi să se deplaseze la distanţe mari pentru a transporta apă potabilă.

Anterior, în raionul Fălești, ADR Nord a implementat încă două proiecte de aprovizionare cu apă. Este vorba de proiectele „Alimentarea orașului Fălești cu apă din râul Prut” și „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală”. Prin intermediul noului proiect, autoritățile locale din Fălești și-au propus să facă următorii pași în vederea îndeplinirii obiectivul major pe care și l-au propus – cel de a aduce apa din râul Prut în cât mai multe gospodării din localitățile raion.

www.adrnord.md