Vizualizări: 3366
În Regiunea Centru se coace Programul Regional Sectorial în domeniul creșterii atractivității turistice
30 Noiembrie 2016 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a organizat marți, 29 octombrie 2016, ședința Grupului de lucru regional sectorial (GLRS) pentru elaborarea Programului Regional Sectorial (PRS) în domeniul dezvoltării atractivității turistice în Regiunea de Dezvoltare Centru. La eveniment au participat specialiști ai ADR Centru, reprezentanți ai Agenției Turismului, autorități publice locale, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale.
Membrii GLRS s-au întrunit în ședință pentru a se familiariza cu potențialul turistic al Regiunii de Dezvoltare Centru și cu oportunitățile de asociere a atracțiilor turistice în Regiunea de Dezvoltare Centru. Totodată, participanții la ședință au identificat viziunea și obiectivele de dezvoltare a turismului în Regiunea de Dezvoltare Centru.
PRS în domeniul atractivității turistice se află în proces de elaborare, iar reprezentanții GLRS la începutul lunii decembrie se vor mai întruni într-o ședință pentru a identifica, în baza obiectivelor formulate, idei de proiecte posibile.
Anii trecuți, în Regiunea de Dezvoltare Centru au fost elaborate patru PRS cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, acordat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Cele patru documente strategice vizează următoarele domenii: eficiența energetică în clădirile publice, managementul deșeurilor solide, aprovizionarea cu apă și canalizare și drumuri regionale și locale.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33