Nume
Parola
Vizualizări: 4197
Doi funcţionari publici au urmat un curs în Germania dedicat mecanismului de luare a deciziilor în UE, cu sprijinul financiar al GIZ
22 Aprilie 2013 — Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) a sprijinit deplasarea a doi funcţionari publici în Nonnweiler, Germania, în perioada 15-19 aprilie 2013, la modulul de instruire „Structurile, luarea deciziilor şi provocările de viitor la selectarea politicilor". Sprijinul financiar şi logistic a fost acordat prin intermediului proiectului GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".

Astfel, modulul de instruire a fost urmat de: Şeful Direcției coordonarea politicilor și planificare strategică de la Cancelaria de Stat, Ion Gumene, şi Consilierul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Alexandru Beşliu.

Cursul de instruire a fost ţinut de Academia Europeană din Otzenhausen (Germania). Modulul îşi propune susțină factorii de decizie din țările din vecinătatea UE, pentru ca aceştia să cunoască mai îndeaproape oportunitățile existente, structurile, politicile și programele de suport ale UE.

Pe lângă prelegeri şi discuţii în plen, modulul a inclus şi o vizită de o zi la Bruxelles. Participanţii au mers la Comisia Europeană şi Comitetul Regiunilor, unde au avut întrevederi cu oficiali europeni.

„Am rămas impresionaţi de procesul decizional în UE, instrumentele aplicate, modul de abordare şi cel mai important care sunt provocările viitoare ale politicilor selectate.", relatează Şeful Direcției coordonarea politicilor și planificare strategică de la Cancelaria de Stat, Ion Gumene.

La rândul său, Consilierul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Alexandru Beşliu, afirmă: „Vizita la instituțiile europene, în special la Comitetul Regiunilor, constituit din reprezentanții locali și regionali, a fost un subiect relevant pentru noi, pentru a înţelege care sunt actorii-cheie care fac regulile jocului la Bruxelles".

Prin susţinerea unor astfel de cursuri avansate de instruire, proiectul GIZ îşi propune să contribuie la creşterea capacităţilor partenerilor săi de a coordona şi de a monitoriza procesul de dezvoltare regională, dar şi de a utiliza eficient fondurile europene pentru atragerea şi derularea proiectelor durabile de dezvoltare.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi Ministerul Afacerilor Externe al României.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă