Nume
Parola
Vizualizări: 5734
Lansarea concursului de fotografie „Cross Border Pictures”
Balti, 5 August 2011 —  Centrul de Resurse pentru Adolescenti si Tineret  anunță  lansarea concursului de fotografie „Cross Border Pictures”, organizat in cadrul proiectului cu același nume, finanțat prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013,contractul de finanțare nr. 21442/15.03.2011, cod MIS-ETC 945, Prioritatea 3 „Promovarea activităților people to people”. Valoarea proiectului este  de 165.200,00 € .
 
Lansarea concursului în R. Moldova a avut loc în data de 5 august 2011 la Bălți.

Concursul se va desfășura in perioada 25 iulie-25 august 2011 și este structurat pe 3 categorii: obiective turistice, peisaje și viața rurală. Pot participa tineri cu vârsta între 18 și 39 de ani, cu domiciliul in  zona transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova.
 
Premierea participanților se va realiza in trei etape:
- Etapa  I -  Cei mai buni 21 de tineri fotografi vor fi selectați pentru participare la un Atelier de lucru,care se va desfășura pe o perioadă de 10 zile și va cuprinde: 4 zile instruire foto-video și captură imagini în Romania, 3 zile captură imagini foto și video în Moldova, 3 zile captură imagini foto și video Ucraina.  
- Etapa a II-a - Cele mai bune imagini (cu respectarea drepturilor de autor) înscrise în concurs sau realizate în cadrul atelierului vor constitui baza unui ghid turistic și vor fi expuse în cadrul a 3 expoziții organizate  în Iasi (Romania), Bălți (Moldova) și Cernăuți (Ucraina). 
- Etapa a III-a –În urma evaluării artistice a lucrărilor, vor fi premiate cele mai bune lucrări de la fiecare categorie. Cele mai reușite imagini vor fi premiate cu articole foto și cărți de specialitate în valoare totală de 2000 euro.

Mai multe informații și Regulamentul concursului se gasesc pe www.cbc.asociatia-indeco.ro .
Proiectul „Cross Border Pictures” are ca obiectiv general dezvoltarea schimburilor culturale între grupuri de tineri pasionați de  fotografie și turism din zona transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova, iar ca obiective specifice:

1. Stimularea creativității și competitivității a cel putin 100 de tineri din România-Ucraina-Republica Moldova
2. Dezvoltarea abilităților și competențelor în captura și prelucrarea imaginilor turistice a 21 de tineri din zona transfrontalieră România-Ucraina-Republica Moldova

3. Promovarea turismului din cele 3 țări.
 
Aplicantul principal este Asociația INDECO,Iași, Romania , partenerii sunt: Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret, Bălți, Republica Moldova și Asociatia “Molodyi Ruh”, Cernăuți ,Ucraina.
MOSCALU Nicolae, 
Director CRAT
Tel. 231.78389
 
Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program. Graniţe comune.Soluţii comune. www.ro-ua-md.net
 
 
Proiect implementat de Asociația INDECO
Adresa: Str 14 Decembrie
1989, nr2B,et 2,
Cod 700123,
Iași, Romania
Tel:0232/258653
Fax:0232/258653