Nume
Parola
Vizualizări: 2989
Recomandări pentru îmbunătăţirea sistemului de asistenţă a copiilor cu dizabilităţi
Chisinau, 29 Ianuarie 2010 — Câteva zeci de reprezentanţi ai unor ministere, organizaţii neguvernamentale şi instituţii pentru copii cu dizabilităţi au discutat, recent, la Chişinău, în cadrul unui atelier de lucru, noi abordări în contextul îngrijirilor copiilor cu dizabilităţi în R. Moldova.

În cadrul atelierului s-a discutat despre legislaţia naţională şi politicile instituţiilor de stat în domeniul copiilor cu dizabilităţi din ţară şi armonizarea acestora la standardele internaţionale, în special la cele comunitare. La fel, au fost examinate noi modele de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi.

Atelierul a fost organizat în cadrul proiectului Pactului de Stabilitate în Europa de Sud Est „Realizarea coeziunii sociale prin trecerea de la îngrijiri rezidenţiale pentru copii cu dizabilităţi la îngrijiri comunitare”.

Managerul de ţară a proiectului nominalizat, Jana Chihai***, spune că participanţii la atelier au formulat un şir de recomandări care vor fi prezentate structurilor de resort.

„Este vorba de mai multe probleme pe care le-au identificat experţii în dezbaterile care au avut loc în cadrul atelierului”, menţionează Jana Chihai.

Unele recomandări formulate de participanţii la atelier:

    Adoptarea unor norme privitoare la definirea noţiunilor „dizabilitate” şi „invaliditate”. În sistemul de profil moldovenesc, adesea, sunt utilizate incorect aceste noţiuni, iar recomandările de specialitate ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii nu sunt aplicate sau chiar neglijate;

    Elaborarea criteriilor în ce priveşte determinarea stării de dizabilitate;

    Crearea unui grup de lucru intersectorial (între serviciile medicale, sociale, sociale, educaţionale, culturale etc.) ce s-ar preocupa de monitorizarea problemelor copiilor cu dizabilităţi;

    Modificarea şi îmbunătăţirea sistemului de evidenţă a dizabilităţilor, tipurilor acestora în R. Moldova, întrucât, la moment, se atestă o incoerenţă între datele deţinute de diferite structuri abilitate cu aceste responsabilităţi. Elaborarea unui sistem statistic centralizat, care ar fi actualizat cu regularitate;

    Crearea unor servicii specializate pentru copii în funcţie de dizabilităţi (bunăoară, crearea unor centre pentru copii care suferă de autism sau pentru copii cu dereglări de comportament, etc);

    Necesitatea instruirii continue a personalului implicat în reabilitarea copiilor cu probleme de comportament.

Proiectul Pactului de Stabilitate în Europa de Sud Est „Realizarea coeziunii sociale prin trecerea de la îngrijiri rezidenţiale pentru copii cu dizabilităţi la îngrijiri comunitare” este implementat în R. Moldova, începând cu luna octombrie, anul trecut.

Date statistice relevante:

În ţară sunt circa 429 mii de copii care suferă de diverse patologii, dintre care peste 44 de mii au diverse grade de invaliditate; În structura invalidităţii primare la copii, întâietatea o deţin tumorile maligne (19,0%). Pe treapta a doua se plasează bolile sistemului nervos (9%), urmate de tulburările mintale şi de comportament (7%); În Moldova, funcţionează 67 instituţii pentru copii cu dizabilitati; Sunt instituţionalizaţi peste 11 mii de copii; În Moldova, funcţionează 30 de centre sociale de protecţie a familiilor cu copii cu dizabilităţi, de serviciile cărora beneficiază circa 700 de copii.