Vizualizări: 2151
Primarul general Dorin Chirtoacă va efectua o vizită la Bucureşti
Chisinau, 24 Noiembrie 2009 — În perioada 25 – 26 noiembrie curent, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, se va afla la Bucureşti, România.
În cadrul vizitei sale, primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă va participa la festivitatea consacrată aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Evenimentul va avea loc în incinta Aulei Magna – Palatul Facultăţii de Drept a Universităţii şi la el şi-au anunţat prezenţa şeful statului român, Traian Băsescu, preşedintele Senatului României, Mircea Geoană, preşedintele Curţii Europene de Justiţie de la Luxembourg, Vassilios Skouris, ministrul român al justiţiei, Cătălin Predoiu, etc.
De asemenea, Dorin Chirtoacă va avea întrevederi cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Bucureşti, dar şi va participa la câteva emisiuni la unele posturi de radio şi TV din România.
În seara zilei de 24 noiembrie, cu începere de la ora 22.00, Dorin Chirtoacă va fi invitatul lui Marian Voicu la o emisiune în direct de la TVR Internaţional. Iar pe 25 noiembrie, cu începere de la ora 19.50, va participa la o emisiune la Postul B1TV.
Primarul general va reveni la Chişinău în seara zilei de 26 noiembrie.
Direcţia Relaţii Publice a
Primăriei mun. Chişinău

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33