Vizualizări: 4062
Cu suportul Uniunii Europene peste 7000 de cetățeni ai orașului Călărași vor beneficia de servicii mai bune de aprovizionare cu apă și de canalizare
10 Februarie 2021 — În orașul Călărași au fost lansate lucrările de construcție pentru proiectul finanțat de Uniunea Europeană (UE) privind îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare (AAC). Scopul proiectului este asigurarea locuitorilor orașului Călărași cu servicii calitative de aprovizionare cu apă și de canalizare.
La eveniment au participat reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadei Germaniei în Republica Moldova, Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Agenției de Cooperarea Internațională a Germaniei (GIZ), autorităților publice locale, companiilor de construcții, locuitori ai orașului Călărași dar și societatea civilă, inclusiv mass-media.
Peter Michalko, Șeful Delegației UE în Republica Moldova: „Uniunea Europeană continuă să sprijine implementarea măsurilor de aprovizionare cu apă și canalizare în Republica Moldova, care contribuie la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea serviciilor de aprovizionare cu apă a cetățenilor țării. Astăzi ne aflăm în orașul Călărași, unde creșterea ratei de conectare și a accesului populației la apă potabilă de calitate și canalizare cu ajutorul Uniunii Europene, va îmbunătăți condițiile de viață a peste 7000 de cetățeni din orașul Călărași și va menține sănătatea acestora, precum și cea a generațiilor viitoare".
Angela Ganninger, Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova: „Pe parcursul mai multor ani, orașul Călărași se bucură de o cooperare strânsă cu Germania. Putem aminti despre grădinița energo-eficientă construită cu susținerea financiară şi asistență tehnică din partea Republicii Federale Germania, acordată prin intermediul Băncii pentru dezvoltare KfW. Prin intermediul proiectului, pe care îl lansăm astăzi, orașul Călărași va avea acces la apă potabilă de calitate și la servicii de canalizare. Cetățenii vor avea posibilitatea să beneficieze în mod direct de aceste măsuri. Germania, alături de UE, a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de viață a cetățenilor din Republica Moldova, iar aprovizionarea cu apă este un sector cheie în acest sens. Infrastructura modernă de aprovizionare cu potabilă are o importanță enormă, dar își are și prețul său. Anume din acest considerent, cetățenii au misiunea să se conecteze la aceste sisteme, să achite tarifele care să acopere costurile și să gestioneze cu mare grijă resursele de apă potabilă".
Sergiu Tăbăcaru, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: „Aducem sincere mulțumiri comunității europene și Germaniei în parte pentru contribuția și suportul oferit Republicii Moldova. Proiectele de aprovizionare cu apă și canalizare, cum este și acesta de la Călărași au menirea să asigure cetățenii cu servicii publice locale moderne și cu apă potabilă de calitate. Toate acestea însă au loc doar datorită conlucrării eficiente dintre toți actorii implicați".
Lucrările de construcții în cadrul proiectului sus-menționat vor include:
§ Reabilitarea și extinderea sistemului de aprovizionare cu apă în orașul Călărași cu o lungime de 16 km și conectarea a 875 de gospodării;
§ Reabilitarea sistemului de canalizare cu o lungime de 5 km și conectarea a 234 gospodării;
§ Reconstrucția stației de clorinare a apei potabile din orașul Călărași.
Valoarea totală a proiectului privind „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași" este de 1,72 milioane Euro, dintre care 1,37 milioane Euro - acordați de UE, și 353 000 Euro - contribuție locală. Aproximativ 1500 locuitori ai orașului Călărași vor beneficia de servicii de aprovizionare cu apă potabilă, iar circa 5700 locuitori de servicii de canalizare.
Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în orașul Călărași" este finanțat de Uniunea Europeană. Acesta este implementat în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și sprijinit financiar de Guvernul German (BMZ).
#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa
GALERIE FOTO: www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33