Nume
Parola
Vizualizări: 3955
Campania de educaţie electorală „Alege Președintele tău!” continuă și în turul II
4 Noiembrie 2016 — Campaniei de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” continuă și în turul II. Astfel la 9 – 10 noiembrie, în orașele Briceni și Cahul, cetățenii au fost informați din prima sursă care sunt atribuțiile președintelui, care urmează fie ales în mod direct de către cetățeni la 13 noiembrie.
Campania de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” are ca scop sensibilizarea și mobilizarea alegătorilor din 10 centre raionale din nordul şi sudul Republicii Moldova. Acest proiect este implementat de Centrul CONTACT cu susținerea financiară a Fondul Naţional pentru consolidarea democraţiei NED.
În cele două localități vor fi organizate dezbateri cu tematică electorală, vor fi distribuite materiale informaţional-educative cu tematică electorală, postere, în care apar diverse caricaturi care reflectă mobilizarea și alegerea conștientă la alegeri, precum și sute de stegulețe cu sloganul Alege Președintele Tău.

În primul tur al alegerilor, circa 500 de oameni au participat la dezbaterile publice care s-au desfășurat, la Ocnița, Pelinia, Drochia, Hâncești, Edineț, Cimișlia, Briceni, Leova, Râșcani, Cantemir și Cahul. La dezbateri au participat reprezentanţi ai instituțiilor publice, pensionari, profesori, studenţi, experţi şi cetăţeni simpli ai orașului.
Și de această dată experții facilitatori ai Centrului CONTACT Lilia Triboi, Valeriu Mîndru vor discuta cu cetăţenii despre dreptul la vot, particularitățile alegerilor din acest an sau vor răspunde la întrebările celor prezenţi. Deasemenea, echipe de voluntari și experți în domeniu, din partea Centrului Contact vor expune la standuri informaţii relevante tematicii electorale.