Nume
Parola
Vizualizări: 4309
Expediția ecologică pe rîul Ialpug începe mîine!
20 Iulie 2015 — Expediția ecologică pe Ialpug, anunţată de Centrul Naţional de Mediu cu ceva timp în urmă, şi-a desemnat participanţii! Similar expediţiei pe rîul Ciuhur, care a avut loc cu 2 zile în urma la nordul țării, tinerii vor explora de data aceasta sudul Moldovei în perioada 21-23 iulie 2015.

Cazare în corturi în diferite regiuni pitoreşti din sudul țării, deplasări la rîu, monitorizări biologice a calității apei, salubrizări pe malul rîului, familiarizare directă cu problemele acestuia în dependenţă de diferite localități, instruiri utile pentru dezvoltarea spiritului civic și de lider, oportunitate de a fi parte a Consiliul Tinerilor „Iubește-ți rîul”, interacțiuni directe cu factorii de decizie și noii prieteni din întreaga țară – sunt doar câteva oportunități pe care le oferă în acest an această expediție ecologică participanților săi.

Tinerii se vor deplasa în mai multe localităţi din sudul ţării (Cimișlia, Comrat, Taraclia) şi vor interacţiona cu inspectori de mediu, primari, jurnalişti, activişti în domeniul protecţiei mediului şi cu alte părţi interesate în vederea soluţionării problemelor apelor de suprafaţă.

De asemenea, tinerii vor beneficia şi de o serie de instruiri teoretice ce ţin de protecţia apelor de suprafaţa, legislaţie de mediu, dreptul la un mediu sănătos, documentarea cazurilor de poluare a mediului, implicarea mass-mediei şi alte elemente menite să dezvolte spiritul de leadership.

Invităm jurnaliştii interesaţi de reabilitarea râurilor din Moldova să se alăture expediției noastre şi să contribuie la răspândirea mesajului “Iubeşte-ţi rîul!” în întreaga ţară.

Expediţia pleacă din Chișinău spre Cimișlia mâine pe 21 iulie la ora 09.00 din fața Academiei de Științe (str. Ștefan cel Mare 1). Pentru detalii despre expediție și etapele de derulare a acesteia, persoanele de contact sunt Ina Coșeru (060589998) sau Iuliana Cantaragiu (060840075).

Expediţia Ecologică pe rîul Ialpug se organizeaza în contextul proiectului „Promovarea valorilor ecologice europene la nivel local în Republica Moldova” implementat de CNM cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău, al cărui scop este de a promova valorile şi standardele europene de mediu în Republica Moldova.