Nume
Parola
Vizualizări: 3096
CNM aduce mulțumiri tuturor celor implicați în campania de salubrizare "Iubește-ți rîul!"
Chişinău, 16 Aprilie 2014 — Amânată din cauza precipitaţiilor, campania de salubrizare a râului Bîc cu sloganul "Iubește-ți rîul!" a avut loc ieri, 15 aprilie 2014, în orașele Strășeni, Anenii Noi și în municipiul Chișinău.

În municipiul Chişinău, ca și în anii precedenți, rîul Bîc a fost salubrizat pe str. Varniţa fiind susținută de circa 70 de persoane.
Centrul Național de Mediu aduce mulțumiri studenţilor de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova, elevilor de la Colegiul de Ecologie, Asociaţiei de Informare şi Educaţie Ecologică "Ecosfera" şi Gutta-Club pentru implicare nemijlocită în acțiunea de salubrizare.

Totodată aducem mulțumiri companiei de îmbuteliere a apei iodate aqua unIQa, partenerul tradiţional al Centrul Naţional de Mediu, care a adus apă potabilă pentru voluntari și companiei SRL "Taniuşa", care s-a apropiat de echipă la finele acțiunii şi a donat 4 cutii mari de biscuiţi pentru voluntari.

Vrem să mulţumim de asemenea presei, care a fost foarte receptivă la invitaţia de a mediatiza evenimentul şi campania "Iubeşte-ţi rîul!".
Şi nu în ultimul rând, mulţumim Ambasadei SUA la Chişinău şi Fundaţiei Americane EcoCatalyst Foundation, care prin programele sale susţin campania "Iubeşte-ţi rîul!"