Nume
Parola
Vizualizări: 2660
"Monitorizarea calităţii apei prin identificarea macronevertebratelor acvatice", seminar organizat de Centrul Naţional de Mediu la Anenii Noi
Chişinău, 19 Iunie 2012 — Miercuri, 13 iunie 2012, echipa Centrului Naţional de Mediu a organizat la Anenii Noi seminarul de instruire privind monitorizarea biologică a calităţii apei în râul Bâc. Evenimentul a adunat împreuna circa 30 de profesori de bilogie, chimie şi geografie din localităţile amplasate în raionul Anenii Noi.

Trainingul a fost structurat în 2 părţi: în prima parte, profesorilor le-a fost oferită informaţia teoretică necesară pentru desfăşurarea ulterioară a acestui tip de activităţi împreună cu elevii; partea a doua a seminarului a fost constituită din activităţi practice privind identificarea macronevertebratelor acvatice. De menţionat faptul că activităţile practice au fost efectuate cu ajutorul probelor luate din r. Bâc pe porţiunea Chişinău, din motiv că în oraşul Anenii Noi nu a fost depistată nici o vietate în râu, iar apa este de o culoare întunecată şi însoţită de un miros puternic de canalizare.
Instructorii seminarului, Mihai Mustea, Manager Politici de Mediu CNM, şi Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, au ţinut să informeze participanţii că această metodă are menirea să ridice nivelul de conştientizare al elevilor despre protejarea şi reabilitarea râului Bâc. Faptul câ în oraşul Anenii Noi nu a fost identificată nici o vietate, indică asupra faptului că oraşul Chişinău este, preponderant sursa de poluare pentru râul Bâc.
Participanţii au primit suport informaţional sub forma de ghiduri şi manuale, şi împreună cu moderatorii s-au implicat în activităţi practice ce ţin de identificarea macronevertebratele acvatice.

Acest seminar de instruire pentru pedagogi face parte din Iniţiativa de Reabilitare Ecologică a râului Bâc, care a fost lansată oficial în luna decembrie 2011. În urma instruirilor, profesorii din localităţile care sunt amplasate în bazinul râului Bâc, vor desfăşura împreună cu elevii activităţi de monitorizare a calităţii apei.