Vizualizări: 4615
Un nou proiect derulează Asociația SOMATO
Bălți, 3 Mai 2012 — Asociația SOMATO a început, de la 1 mai, derularea unui nou proiect, care își propune să sprijine familiile cu copii cu dazabilități mintale din municipiul Bălți.
Genericul proiectului este „Să învățăm să sperăm împreună”. Acesta va fi implementat timp de zece luni, până la 28 februarie 2013.
În cadrul proiectului vor fi organizate un șir de acțiuni de instruire a părinților cu copii cu dizabilități; va fi realizat un film documentar despre experiența unor asemenea părinți.
Proiectul prevede și crearea unui forum pe site-ul Asociației SOMATO (www.somato.md), prin intermediul căruia părinții vor putea comunica cu specialiștii în diverse probleme.
„În cadrul proiectului, vom promova metode creative în ce privește comunicarea și armonizarea relațiilor dintre părinți și copiii cu dizabilități, inclusiv prin oraganizarea unor ședințe de terapie prin artă. Vom organiza o școală de vară de patru zile cu participarea a 75 de părinți și copii, iar la finalul proiectului vom edita „Jurnalul părintelui. Succesele copilului meu”, în care vom descrie progresele copiilor încadrați în proiect”, a precizat Cornelia Iacubovschi, coordonatoarea proiectului.
Asociația SOMATO va edita în cadrul proiectului șase broșuri la tema sindromului de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), autism, Boala Down, retard mintal, paralizie cerebrala infantile (PCI) și schizofrenie.
Grupul-țintă în cadrul programului sunt părinții care au copii cu dizabilități mintale și/sau mixte.
Proiectul „Să învățăm să sperăm împreună” este sprijinit financiar de Ambasada Finlandei cu sediul la București (România).
Asociaţia „SOMATO”, cu sediul în oraşul Bălţi, activează în domeniul sănătății mintale de mai bine de 13 ani.

Autor: Asociatia SOMATO
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33