Nume
Parola
Vizualizări: 7194
FUNDAŢIA EST-EUROPEANĂ ANUNŢĂ LANSAREA COMPETIŢIEI DE GRANTURI “Electorala 2011: Suport societăţii civile pentru promovarea alegerilor libere şi corecte în Republica Moldova”
Moldova, 1 Martie 2011 — Scopul programului de granturi
Scopul programului de granturi este de a susţine eforturile societăţii civile de promovare a alegerilor libere şi corecte în Republica Moldova. Prin intermediul acestui program de granturi Fundaţia Est-Europeană va identifica, selecta şi susţine propuneri novatoare de educaţie civică şi electorală, mobilizare a alegătorilor, monitorizare a alegerilor locale din vara anului 2011.

Granturile care for fi acordate în cadrul acestui concurs sunt posibile graţie suportului financiar acordat de către Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

Activităţi eligibile
Sunt eligibile iniţiativele naţionale şi locale orientate spre sporirea activismului civic a cetăţenilor Republicii Moldova, cu prioritate în localităţile cu participare scăzută la vot. Vor fi încurajate iniţiativele de monitorizare şi observare a alegerilor locale 2011, precum și cele care acordă atenţie sporită implicării tinerilor, femeilor și grupurilor sociale dezavantajate.

Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele:
- Dezbateri şi instruiri la nivel naţional/local;
- Campanii de conştientizare civică şi mobilizare a alegătorilor;
- Monitorizarea mass-media;
- Observarea independentă a alegerilor;

Suma minimă a granturilor va constitui 3000 MDL, iar suma maximă nu va depăşi 700,000 MDL.

Candidaţi eligibili
Organizaţii neguvernamentale naţionale şi locale înregistrate legal pe teritoriul Republicii Moldova.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiect este 21 martie 2011 ora 17.00. Pentru a fi considerate eligibile, organizaţiile participante trebuie să depună propunerea completă de proiect și bugetul proiectului. Formularul de aplicare poate fi descărcat la adresa:
http://eef.md/index.php?option=com_content&view=article&id=9&Itemid=16⟨=md

Propunerile pot fi formulate în limbile Română, Engleză sau Rusă.

Adresa, informaţia de contact şi depunerea propunerilor:
Propunerile de proiect, cu indicaţia „Alegeri Libere şi Corecte 2010” pot fi transmise prin e-mail: concurs@eef.md sau prin poştă la următoarea adresă:

Fundaţia Est-Europeană, str. 31 August 1989, nr.98, etajul 3 (Sediul Uniunii Scriitorilor), Chişinău, Moldova, MD 2004.

Mai jos puteţi descarca Termenii de Referinţă.