Vizualizări: 4342
Recomandările societăţii civile din ţările Parteneriatului Estic în ajunul Summit-ului de la Vilnius
Chișinău, 5 Octombrie 2013 — Forumul Societăţii Civile a Parteneriatului Estic dezaprobă presiunile economice, politice și de orice altă natură, prin intermediul cărora Rusia încearcă să oblige Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Armenia să renunțe la aspirațiile europene. Această aserțiune se conține în declarație finală a celei de-a V-a reuniuni a acestui Forum, care s-a desfășurat la 4 şi 5 octombrie 2013, la Chișinău. Participanții la Forum consideră inacceptabile asemenea presiuni din partea unei țări care este membră a OSCE și Consiliului Europei.
Totodată, Forumul a salutat disponibilitatea instituțiilor Uniunii Europene de a identifica soluții care să atenueze pierderile suferite de țările membre ale Parteneriatului.
Delegații societății civile din țările membre ale Parteneriatului Estic își exprimă speranța că Acordul de Asociere cu Ucraina va fi semnat la Vilnius și, cu aceeași ocazie, vor fi parafate Acordurile cu Georgia și Republica Moldova.
Pe de altă parte, nivelul diferit al progreselor înregistrate de statele membre ale Parteneriatului nu ar trebui să cauzeze diferențe majore în tratarea acestora de către Uniunea Europeană, se arată în declarație. Participanții consideră că aceasta ar intra în contradicție cu principiile de bază a Parteneriatului și ar putea determina autoritățile unor țări să abandoneze reformele inițiate anterior și, din aceasta cauză, statele care înregistrează restanțe necesită mai multă atenție decât înainte.
În concluzia participanţilor la Forum, la Summit-ul de la Vilnius urmează a fi identificat cel mai bun mod de a sprijini procesul de reformă în vecinătatea estică a Uniunii Europene, în toate statele membre ale Parteneriatului estic. Nu poate exista nici o modalitate mai bună de a asigura securitatea Uniunii Europene, decât prin contribuția la menținerea unor regimuri legitime stabile și societăți prospere la frontierele sale, iar țările membre ale Uniunii Europene care nu înțeleg acest lucru dau dovada de miopie politică, care ar putea avea consecințe tragice, se afirmă în proiectul de declarație adoptat la finalul reuniunii.
Cea de-a cincea ediție a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic este organizată cu suportul oferit de Comisia Europeană/Serviciul European de Acțiune Externă, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei, Guvernul Suediei, Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei, Transparency International Moldova și Fundația Est-Europeană.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33