Nume
Parola
Vizualizări: 4185
„AGRICULTURA MOLDOVENEASCĂ TREBUIE MODERNIZATĂ – pentru că nu vom reuşi degrabă să devenim lideri mondiali în producerea telefoanelor mobile”
Hânceşti, 28 Martie 2011 — Accesul la credite în agricultură, subvenţiile în sectorul agricol sau nevoia de consolidare a organizaţiei care reprezintă la nivel naţional interesele producătorilor agricoli din Moldova – acestea au fost subiectele-cheie discutate la Hânceşti, în cadrul unei reuniuni a Asociaţiei regionale a Producătorilor Agricoli „Viitorul”, cu participarea Preşedintelui Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPIA), Alexandru Slusari.

Aceste discuţii se înscriu în iniţiativa FNPAIA de elaborare şi promovare a Caietului de Politici Agricole, adoptat în noiembrie 2010, un document care identifică problemele-cheie ale agriculturii moldoveneşti şi propune soluţii pentru acestea. În discuţiile pe marginea politicilor agricole, desfăşurate în regiuni – la Căuşeni, Ştefan Vodă, Floreşti, Taraclia, Soroca, Cahul, Bălţi, Edineţ şi Edineţ – au fost identificate priorităţile sectorului agricol şi propusă o agendă de acţiuni.

„În Moldova, agricultura va rămâne ramura principală a economiei pentru mulţi ani înainte – nu vom reuşi degrabă să devenim lideri mondiali în producerea telefoanelor mobile sau calculatoarelor. Într-o asemenea perspectivă, trebuie să modernizăm sectorul agricol din ţară şi putem realiza asta doar printr-un efort asociat”, a afirmat, la Hânceşti, Preşedintele FNPAIA, Alexandru Slusari.

Producătorii agricoli, reuniţi în cadrul meselor rotunde regionale, au vorbit atât despre dificultăţile cu care se confruntă, cât şi despre modalităţile prin care pot pleda în favoarea intereselor sectorului agricol care, de altfel, are o contribuţie importantă la crearea locurilor de muncă, la iniţiativele de dezvoltare comunitară etc. Membrii asociaţiei au spus cu fermitate că este necesar ca împreună să susțină mai simțitor organizația care le exprimă interesele, pentru ca vocea producătorilor agricoli să fie luată în considerare la elaborarea politicilor de stat și pentru a asigura un dialog eficient și constructiv cu autoritățile statului.

Activităţile FNPAIA pentru elaborarea şi discutarea în regiuni a Caietului de Politici Agricole, desfăşurate în august-noiembrie 2010, au fost susţinute de Programul Olandez de Cooperare cu Organizaţiile Patronale (DECP, Dutch Employers' Cooperation Programme).

Caietul de Politici Agricole FNPAIA poate fi accesat aici: http://www.fnpaia.org/data/files/feb2011/Caiet_de_Politici_FNPAIA_rom.pdf

FNPAIA
bd. Ştefan cel Mare 162, Chişinău
MD 2004, Republica Moldova
Tel.: 21.00.85; Fax: 22.82.87
Web: http://www.fnpaia.org