Nume
Parola
Vizualizări: 10464
Ieri, pentru prima oară în Republica Moldova, mărcile au avut o zi dedicată numai lor
Chisinau, 4 Iunie 2009 — Cele mai cunoscute mărci locale şi internaţionale care operează pe piaţa Moldovei au avut posibilitatea să se reunească şi să facă schimb de experienţă, să-şi împărtăşească succesele şi grijile cotidiene în cadrul primei ediţii a „Zilei mărcilor”. Evenimentul care a întrunit peste o sută de participanţi, reprezentanţi ai companiilor şi ai instituţiilor publice şi de învăţământ superior, a avut loc în incinta Muzeului Naţional de Arte şi a luat în dezbatere probleme importante ce ţin de activitatea de branding: importanţa mărcilor şi a administrării corecte a acestora, istorii de succes în implementarea şi promovarea mărcilor, procesul de rebranding, bugetarea cheltuielilor de promovare a mărcilor şi media-planing, protecţia mărcilor în contextul concurenţial. Ziua mărcilor a fost organizată în sistem interactiv, aşa încît toţi doritorii au putut participa la discuţii sau adresa întrebările sale experţilor prezenţi la eveniment. Astfel, ziua mărcilor a trezit un viu interes în rândul managerilor, specialiştilor de marketing, din domeniul publicităţii şi a brandingului. „Valoarea acestui eveniment poate fi măsurată doar în capacitatea noastră de a transmite către partenerii noştri şi către toţi cei care se ocupă de probleme similare a experienţei pe care am acumulat-o în administrarea unor mărci de succes pe care le promovăm pe piaţă”, - a subliniat Ludmila Climoc, director general Orange Moldova. „Noi nu ne-am propus să dăm lecţii, - a menţionat în acelaşi context Jean-Francois Myard, Preşedintele Mobiasbancă – Groupe Société Générale. – Am considerat că atîta timp cît mărcile comerciale oferă un cîmp propice pentru activităţi comerciale de succes este util să transmitem experienţa noastră tuturor acelora care eventual au nevoie de ea”. Ziua mărcilor este un eveniment organizat la iniţiativa Clubului de afaceri Franta – Moldova, prin efortul comun al companiilor Orange Moldova, Mobiasbancă – Groupe Société Générale. Partenerii evenimentului sunt Alianţa Franceză din Republica Moldova, revista Business Class, agenţia Tatra Bis, Institutul Internaţional de Management, Agenţia de Stat pentru proprietatea intelectuală. Printre participanţii activi la eveniment menţionăm companiile: Alba-Lactalis, Green-Hills, Chateau Vartelly, Lafarge, Business Intelligence Services, Indigo Ogilvy, Supraten, NRG, Boardshoap, Dessange, Insight. Ruxanda Capmari, şef Departament Comunicare şi Relaţii Publice, Mobiasbancă – Groupe Société Générale, ruxanda.capmari@mobiasbanca.md, 069260539 Victoria Musteaţă, PR Manager Orange Moldova, 069198118

Autor: BC \"Mobiasbanca - Groupe Societe Generale\" S.A.

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă