Vizualizări: 1665
Cu sprijinul Centrului CONTACT și USAID, organizațiile societății civile vor deveni mai reziliente
6 Decembrie 2023 — În Republica Moldova sunt înregistrate peste 14.000 de organizații ale societății civile. Potrivit datelor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat pentru anul 2022, 6114 de organizații necomerciale (Asociații Obștești, Fundații și Instituții Private) au depus declarația cu privire la impozitul pe venit. Aceste date pot indica și numărul real de organizații care au desfășurat activități de utilitate publică în anul 2022.
Reprezentând cel de-al treilea sector, organizațiile societății civile sunt un instrument și o putere, pe alocuri nevalorificată în R. Moldova, care contribuie la dezvoltarea unei societăți democratice, la dezvoltarea economică, oferirea serviciilor sociale pentru categoriile de persoane vulnerabile, elaborarea politicilor publice sau dezvoltarea comunitară.
Doar în anul 2022, organizațiile societății civile au contribuit la bugetul public cu venituri de aproape 5 miliarde lei. Acest suport financiar fiind asigurat în mare parte de organizațiile și partenerii externi de dezvoltare.
Cu toate că sectorul asociativ din țară continuă să se dezvoltate, mai există unele lacune în activitatea OSC-urilor. Printre acestea se regăsește dependența financiară a organizațiilor față de donatorii externi dar și implicarea, comunicarea eficientă cu constituenții acestora.
În acest context, Centrul CONTACT, cu sprijinul financiar al USAID Moldova, a lansat proiectul „Sporirea rezilienței societății civile din Moldova”.
Proiectul are o durată de 5 ani și urmărește creșterea rezilienței societății civile din Republica Moldova prin îmbunătățirea capacității organizațiilor societății civile (OSC) de interacționare cu beneficiarii, constituenții, dar și cu noi actori civici, precum și prin dezvoltarea sustenabilității financiare a OSC-urilor, prin mobilizarea resurselor financiare domestice (locale).
La deschiderea evenimentului, Serghei Neicovcen, Directorul executiv al Centrului CONTACT, a menționat că prin intermediul acestui proiect mai multe organizații își vor îmbunătăți abilitățile de mobilizare a constituenților, de colaborare cu sectorul privat și alți parteneri, iar în rezultatul celor 5 ani de proiect, „ne dorim o creștere cu 10% a resurselor interne în bugetele OSC-urilor și să sporească nivelul de încredere al oamenilor față de OSC-uri”. De asemenea a fost punctat și rolul OSC-urilor în drumul european al Moldovei. „Unul dintre aspectele importante ale integrării europene este consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept, a căror garanție este o societate civilă puternică și rezilientă”, a adăugat Serghei Neicovcen.
Șeful Misiunii USAID în Moldova, Jeff Bryan, a declarat că, pe măsură ce Moldova se ancorează în Europa și urmărește aderarea la UE, consolidarea instituțiilor democratice, îmbunătățirea procesului decizional și asigurarea transparenței și responsabilității guvernului - această activitate este din ce în ce mai importantă.
„Sunt încântat să lansez oficial proiectul Sporirea rezilienței societății civile din Moldova împreună cu partenerii de implementare de la Centrul CONTACT. Acest proiect de asistență cu o durată de cinci ani are ca scop creșterea rezilienței societății civile din Moldova prin sporirea capacității OSC-urilor de a implica beneficiarii, diversificarea bazei lor de resurse, precum și împuternicirea și conectarea noilor actori civici", a declarat directorul Misiunii USAID Moldova.
La evenimentul de lansare a proiectului au participat și reprezentanți ai autorităților naționale precum Președinție, Parlament, Cancelarie de stat, parteneri de dezvoltare ai sectorului asociativ, dar și organizații ale societății civile naționale și locale.
Eugeniu Sinchevici, Deputat în Parlamentul R. Moldova, a salutat inițiativa și scopul proiectului nou lansat. „Reziliența societății civile este crucială pentru guvernarea noastră. Importanța societății civile se observă în deosebi atunci când într-un stat lipsește o societate civilă. Investiția într-o societate civilă rezilientă este investiția în democrația R. Moldova, în dezvoltarea economiei și a bunăstării țării”, a declarat Eugeniu Sinchevici.
În același context, Adrian Băluțel, Șeful Cabinetului Președintelui R. Moldova, a vorbit despre accesul OSC-urilor la resursele publice sau locale. „Este important să menționăm efortul comun al guvernului și societății civile ca să identifice oportunități de implicare practică a organizațiilor în procesul de elaborare a politicilor publice, consultanță, expertiză, servicii publice, care în rezultat să contribuie la sustenabilitatea financiară a OSC-urilor”, a precizat Adrian Băluțel.
„Sporirea rezilienței societății civile din Moldova” este un proiect desfășurat de Centrul CONTACT, cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). USAID administrează programul de asistență externă al SUA, acordând sprijin economic și umanitar în peste 80 de țări ale lumii.
Mai multe informații și activități planificate în cadrul acestui proiect, pot fi accesate pe pagina Centrului CONTACT.
De asemenea, puteți contacta Elena Nofit, Manager PR și Comunicare, Centrul CONTACT, la numărul de telefon 069749924 sau e-mail: elena.nofit@contact.md

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33