Nume
Parola
Vizualizări: 4365
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26 Ianuarie 2023 — Deși, agenda globală de mediu datează din anul 1994, și mai actuală acum prin prisma recomandărilor Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice de la Sharm el-Sheikh, în Republica Moldova conceptul de economie verde este la început de cale, în țara noastră abia în 2018 fiind adoptat primul program de promovare a economiei verzi. În contextul oferirii statutului de țară candidat, alinierea la Agenda de Mediu a Uniunii Europene face acest subiect o prioritate pe agenda atât a guvernului, cât și a mediului privat.

Tranziția spre economia verde sau circulară, presupune mai mult decât investiții cu impact redus asupra mediului, dar și aspectul de incluziune socială. Formarea și dezvoltarea abilităților care sprijină tranziția către economii și societăți circulare durabile, curate, neutre în materie de carbon, inclusiv și dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri, va facilita tranziția acestui proces.

Pentru a discuta această necesitate, Organizația Internațională a Muncii în Moldova (ILO) a invitat actorii relevanți la o conferință tematică, la care au participat reprezentanții autorităților centrale, sindicatelor, patronatelor, mediul academic, mediului privat și consultanți în domeniu. Evenimentul a avut loc miercurii, 25 ianuarie 2023.

La deschiderea evenimentului, Anatol Palade, Președintele Asociației Consultanților în Afaceri și Management din Moldova, a declarat că evenimentul este rezultatul unei munci îndelungate de pregătire a trainerilor în lansarea afacerilor verzi. „Organizăm această conferință pentru a discuta necesitatea consultanței pentru dezvoltarea afacerilor verzi , care sunt conceptele diferitelor instituții de stat și să discutăm, pe de altă parte, percepția consultanților privind serviciile oferite pentru afaceri și cum putem stimula dezvoltarea economiei verzi în Moldova”, a precizat Anatol Palade.

Ecologizarea proceselor de afaceri, cu integrarea principiilor de economi verde și circulară este o prioritate și pentru instituțiile publice naționale.

Potrivit secretarului general al Ministerului Mediului, Petru Tataru, prin intermediul Strategiei de Mediu, își propun ca până 2030 să încurajeze trecerea de la modelul actual de producție și consum la economia circulară. „Acest lucru îl putem face prin educația populației, modificarea comportamentului consumatorului și dezvoltarea unor mecanisme financiare de sprijin a tranziției. Astăzi deja se lucrează la programul de promovarea a economiei verzi pentru perioada 2023-2027, prin care ne propunem câteva obiective, printre care se enumeră promovarea și creșterea capacităților instituțiilor publice, medului asociativ și privat, referitor la economia verde și circulară”, a declarat Petru Manole.

În același context, Rodica Reșitca, Șefă a Serviciului Cercetare, Învățământ și Consultanță în Agricultură al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, a vorbit despre necesitatea consolidarea serviciilor de consiliere în agricultură pentru a răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor.

„Mulți donatori acordă mijloace financiare pentru serviciile de consiliere, dar acestea sunt fragmentate, deci nu sunt consolidate, nu se cunoaște cine și cu ce se ocupă și în ce domeniu prestează aceste servici de consiliere și în ce format. De aceea, noi ne propunem să creăm un sistem care să integreze toți actorii principali în această activitate. Ne propunem ca serviciile de consiliere pentru beneficiari să fie digitalizate, ca sa fie accesibile pentru fermierii din teritoriu. Vrem să creăm o platformă de comunicare directă cu beneficiarii, la fel, în comun cu alți parteneri, să facem un registru al formatorilor, experților existenți, ca să înțelegem de care experți este nevoie pe alte sectoare. Acest sistem va identica care sunt necesitățile beneficiarilor, de ce tip de consiliere și consultanță au nevoie”, menționează Rodica Reșitca.

De aceiași părere sunt și partenerii de dezvoltare. Pentru a acoperi lipsa experților în anumite domenii de consultanță, ILO a organizat un curs intens de 2 săptămâni în cadrul programului SIYB, pentru 30 de traineri, care vor ajuta antreprenorii, în procesul de lansare și dezvoltare a afacerilor verzi.

Natalia Iachimov, Coordonatoarea Proiectului Economia Verde, ILO, precizează că tranziția justă este o abordare, care recomandă să se regăsească în noul Program pentru Dezvoltarea Economiei Verzi. „Tranziția la economia verde nu presupune doar partea de investiție și mediu, dar și partea socială, întrucât atingerea obiectivelor Acordului de la Paris vor genera mai multe locuri de muncă, însă 6 milioane vor fi reduse, implicând politici complementare pentru a proteja lucrătorii și a asigura că tranziția este justă. Mediul de afaceri va valorifica avantajele economiei verzi precum avantajele de export, calitatea produselor și serviciilor, sporirea competitivității, creșterea cererii pentru produsele cu certificare Eco, accesul la finanțare verde etc.”, a adăugat Natalia Iachimov.

Tot prin diverse programe, Organizația de Dezvoltare a Antreprenoriatului promovează cultura antreprenoriatului, sprijinind mediul privat din toată țara.

Rodica Crudu, Director adjunct în cadrul ODA, precizează că tot ce înseamnă economie verde și circulară necesită consultanță și expertiză specifică. ,,Toate programele de granturi ale ODA conțin componenta de informare, consultanță și instruiri. La moment, suntem în proces de elaborarea a unei metodologii de acreditare a prestatorilor de consultanță și dezvoltarea unei baze de date a consultanților și experților acreditați. Promovăm și susținem ideea consolidării eforturilor tuturor instituțiilor de stat, în speță cele prezente la acest eveniment Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare si Agenția de Eficiență Energetică, să creăm o platformă/un registru comun a experților și prestatorilor de servicii de consultanță. Avem deschiderea ILO pentru susținerea acestui demers. Cât privește serviciile de instruire, anul acesta venim cu o abordare nouă în programul de educație antreprenorială. Vreau să menționez că datorita proiectului, implementăm metodologia ILO SIYB în întreg programul de formare antreprenoriala a ODA”, completează Rodica Crudu.

Despre experiența de colaborare și pregătire a experților în domeniu a vorbit și Manole Balan, Șef al Direcției implementare și monitorizare a politicilor din cadrul Agenției de Eficiență Energetică.
„Expertiza în domeniul energie și energie regenerabilă este un subiect tot mai discutat și în condițiile actuale de criză în domeniu, a programelor existente de finanțare, care vin în suportul întreprinderilor, în suportul instituțiilor publice, cu finanțări în domeniu și susținerea măsurilor de eficiență energetică, este nevoie de expertiză tehnică axată anume pe aceste subiecte”, a precizat Manole Balan.

Totodată, reprezentantul Confederației Naționale a Patronatelor din Moldova, Alexandru Ghețu, a menționat despre importanța consilierii în domeniul respectării normelor privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.

În rezultatul discuțiilor, participanții au propus crearea unei platforme unice, unde antreprenorii pot să se documenteze despre informație și ghidare in afaceri verzi și durabile, consultanță în afaceri, expertiza tehnică, suport pentru acces la finanțare.

„Sperăm că acea platformă comună de promovare a economiei verzi, care s-a conturat astăzi în cadrul conferinței, să fie realizată în cel mai scurt timp, iar funcționarea acesteia să fie de ajutor tinerilor, atât pentru propriile afaceri, cât și pentru tinerii care vin în piața muncii în calitate de angajat”, a menționat Lilia Franț, vicepreședinta Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

--------------------------
Pentru mai multe detalii, contactați Natalia Iachimov, Coordonatoarea Proiectului Economia Verde, ILO: iachimov@ilo.org