Nume
Parola
Vizualizări: 1932
Cehia spijină inițierea unui nou proiect de dezvoltare regională la nordul Moldovei
Bălți, 28 Februarie 2017 — ADR Nord pune bazele unui nou proiect de dezvoltare regională care să includă specializarea regională, utilizarea sistemelor geoinformaționale (GIS), marketingul regional și alte instrumente de promovare a Regiunii de Dezvoltare Nord. În acest scop, specialiști ADR Nord și reprezentanți ai autorităților publice locale din regiune beneficiază de consultanța oferită de un grup de experți cehi care, în perioada 27 februarie - 1 martie, se află într-o vizită de lucru la ADR Nord.

Din componența delegației cehe fac parte Jana Kačírková, consultantă pentru Moldova în cadrul Agenției Cehe pentru Dezvoltare; Eva Lacinová, responsabilă pentru guvernanță și societate civilă la Agenția Cehă pentru Dezvoltare; experții Jiří Ježnek, Marie Novotná și Jaroslav Dokoupil.

„Dorim să valorificăm experiența partenerilor noștri din Cehia în sensul continuării activităților de dezvoltare a identității vizuale a regiunii noastre, proces pe care l-am inițiat odată cu lansarea activităților de planificare strategică în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare Regională Nord pentru anii 2016-2020”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Experții cehi și specialiștii ADR Nord au trecut în revistă cele mai importante realizări în urma implementării proiectului-pilot „Dezvoltarea planificării strategice în Regiunea de Dezvoltare Nord, Moldova”, realizat de Royal HaskoningDHV și ADR Nord și sprijinit financiar de Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Totodată, specialiștii inițiază un nou concept de proiect și stabilesc următorii pași în vederea realizării acestuia.

„Proiectul de dezvoltare a planificării strategice, utilizând date geospațiale, este un proiect-pilot în sensul deplin al cuvântului, întrucât vorbim despre un nou tip de planificare strategică, care va asigura un nivel superior de implementare a proiectelor. Totodată, astfel putem crea noi condiții pentru atragerea investițiilor în regiune”, a precizat directorul ADR Nord.

La rândul său, reprezentanta Agenției Cehe pentru Dezvoltare Eva Lacinová a remarcat că rezultatele obținute anterior în cadrul proiectului-pilot de dezvoltare a planificării strategice deja le permite planificatorilor de la ADR Nord să activeze independent în acest domeniu. Totodată, experta a menționat că aprofundarea cunoștințelor le-ar oferi posibilitatea specialiștilor ADR Nord să progreseze în domeniul planificării geospațiale și cel al marketingului regional.

www.adrnord.md