Nume
Parola
Vizualizări: 8784
Proiectul de lege privind comunicațiile electronice, expertizat de o misiune internațională
Chișinău, 9 Noiembrie 2015 — În perioada 9-11 noiembrie 2015, la Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, se va afla o misiune internațională de experți, care va examina compatibilitatea noului proiect de lege privind comunicațiile electronice cu acquis-ul comunitar. Misiunea este organizată cu suportul Comisiei Europene prin intermediul programului de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţie – TAIEX.

Prezent la deschiderea evenimentului, Dumitru Parfentiev, viceministrul TIC, a menționat că este important ca proiectul noii legi să corespundă așteptărilor utilizatorilor și, în același timp, să asigure integritatea reţelelor şi serviciilor publice de comunicații electronice, precum și dezvoltarea lor continuă.”Mizăm pe suportul experților europeni care vor analiza concordanța proiectului de lege elaborat cu directivele Uniunii Europene și ne vor oferi suport în definirea unui proiect de lege competitiv” a specificat Dumitru Parfentiev.

Vorbind despre caracterul misiunii de expertiză, Maurizio Mensi, profesor în drept economic la Școala Națională de Administrare din Roma, Italia, a evidențiat faptul că ”împreună cu experții locali, urmează să fie analizate, pas cu pas, prevederile proiectului de lege și urmărită concordanța acestora cu normele acquis-ul comunitar. În cazul nerespectării Directivelor europene de profil, vor fi făcute recomandările necesare pentru eliminarea divergențelor.”

”Proiectul de lege înaintat spre expertizare reprezintă un progres vizibil făcut de către autoritățile din Republica Moldova în procesul de reglementare legislativă a comunicațiilor electronice, comparativ cu versiunea precedentă,” a precizat Dieter Staudacher, consilier juridic în cadrul Autorității austriece de Reglementare a Radio și Telecomunicațiilor.

Proiectul nou de lege stabilește principalele reguli şi condiţii de activitate în domeniul comunicaţiilor electronice din Republica Moldova, cadrul general al politicilor şi strategiilor de dezvoltare a domeniului. Noile reglementări definesc termenii de bază, identifică piața de prestare a serviciilor, stabilesc normele de desemnare a furnizorilor și promovează gestionarea eficientă a resurselor spectrului de frecvențe radio. Unul dintre principalele obiective ale modificărilor propuse este asigurarea integrităţii şi securităţii reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice. În acest context, este stabilit cadrul general pentru asigurarea utilizării şi operării în siguranţă a reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice.

Modificările au ca scop promovarea unei gestionări eficiente a resurselor de spectru radio, implementarea tehnologiilor şi serviciilor de ultimă generaţie.


TAIEX este un instrument de Asistenţă Tehnică şi Schimb de Informaţie al Comisiei Europene ce prevede asistenţă tehnică de scurtă durată, oferind recomandări privind aproximarea şi armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană.