13 Ianuarie 2009 — Sistarea completă a livrărilor de gaze ruseşti din Rusia prin Ucraina durează deja 5 zile. Conform estimărilor părţii ruse, aceasta a cauzat nu doar pierderi financiare considerabile, care însumează zilnic aproximativ 150 mln. $, dar şi diminuează esenţial imaginea Rusiei şi a concernului rus “Gazprom” de partener şi stat exportator de hidrocarburi de încredere. În acest context, comportamentul Rusiei în privinţa termenelor reînceperii livrărilor de gaze către consumatorii europeni pare ilogic şi incert, la prima vedere, cu atât mai mult că, actualmente economia rusă se confruntă cu efectele crizei financiare şi economice mondiale, şi reducerea substanţială a preţurilor la hidrocarburi pe pieţele mondiale. Nu rezistă criticii nici decizia Rusiei de a neglija protocolul despre “Regulamentul procedurilor privind monitorizarea transportării gazelor naturale prin teritoriul Ucrainei”, care a fost semnat de Kiev şi reprezentantul UE, la 11 ianuarie 2009 şi în mod repetat la 12 ianuarie. Moscova îşi argumentează poziţia prin faptul că Kievul ar fi modificat prevederile protocolului iniţial, calificând acest lucru drept acţiuni provocatorii şi neconstructive ale părţii ucrainene menite să defecteze procesul de negocieri. Oficialii ucraineni menţionează însă că nicio clauză a protocolului nu a fost revizuită, având în acest sens avizul părţii europene. De fapt, reacţia Moscovei a fost determinată de declaraţia părţii ucrainene cu privire la documentul propriu-zis şi anumite prevederi ale acestuia, ataşată la protocolul trilateral referitor la lansarea mecanismului de control a fluxului de gaze ruseşti transportate via Ucraina. Nici după demararea activităţii misiunii internaţionale de monitorizare pe teritoriul Ucrainei şi la obiectele de la frontiera ruso-ucraineană, dar şi semnarea protocolului privind principiile monitorizării de către Ucraina, UE şi Rusia, ultima refuză să îndeplinească promisiunile asumate iniţial. În acest sens, diverşi oficiali europeni au făcut demersuri către Moscova de a reîncepe livrările, mai ales că pe data de 12 ianuarie, partea ucraineană a semnat acelaşi protocol aparte de controversata declaraţie ucraineană. Deşi, această declaraţie nu poate avea efecte juridice, fapt recunoscut atât de autorităţile ucrainene, cât şi de oficialii europeni, conţinutul a provocat reacţii contradictorii din partea Moscovei. Ţinta criticilor Rusiei a fost cele 5 principii din care rezultă poziţia Ucrainei în contextul crizei gazelor, în conformitate cu care: Ucraina nu a întrerupt tranzitarea gazelor ruse către Europa; Ucraina nu a efectuat preluarea nesancţionată a gazelor începând cu 1 ianuarie; Ucraina nu are datorii şi a efectuat toate plăţile pentru gazul livrat de Gazprom; Ucraina a fost iniţiatorul propunerii de a invita experţii europeni; Ucraina a avut şi continuă să ocupe poziţii constructive în negocierile cu Rusia privitor la semnarea acordului de livrare şi transportare a gazului pentru 2009. Evident, oficialii ruşi sunt conştienţi de faptul că acest document nu comportă realmente riscuri pentru reluarea livrărilor de gaze către statele europene. Posibil, că asemenea revendicări din partea Ucrainei sunt interpretate de Rusia drept „încercări latente” de a antrena UE în tratativele ruso-ucrainene pentru livrarea gazului rusesc către Ucraina în 2009. Însă, semnarea repetată protocolului separat de declaraţie de către Ucraina, precum şi declaraţiile repetate ale oficialilor statelor europene şi ale instituţiilor UE despre neimplicarea categorică a acestora în relaţiile comerciale bilaterale ale celor două ţări, demonstrează opusul. În acest context, pentru a identifica raţionamentul continuării de către Rusia a crizei gazelor şi necesitatea inventării cu regularitate a unor noi circumstanţe şi argumente fictive şi controversate, vom evidenţia următoarele aspecte geo/politice şi economice: • Criza gazelor, alături de instabilitatea crescândă a situaţiei în Orientul Apropiat, pot duce la creşterea preţurilor la hidrocarburi, ceea ce va contribui la îmbunătăţirea mediului economic din Rusia, confruntată cu urmările crizei financiare mondiale. • Discreditarea Ucrainei în calitate de ţară transportatoare responsabilă, va permite Rusiei să lobeze mai uşor proiectele energetice ce prevăd livrarea gazului prin ocolirea teritoriului ucrainean (Nord Stream, South Stream, etc.). • Amplificarea premeditată a animozităţilor în relaţiile cu Ucraina ar putea fi legată de acţiunile Rusiei în identificarea şi exploatarea pe larg a noilor actor pentru rolul de “duşman extern”, necesare pentru reabilitarea imaginii primului ministru, Vladimir Putin şi a celorlalţi lideri ruşi degradate esenţial sub impactul situaţii critice din economia rusă. • Criza gazelor îşi poate găsi reflectare şi în tehnologiile politice ale Kremlinului, care doreşte să menţină un grad înalt de popularitate a lui Vladimir Putin, în condiţiile în care sporeşte critica la adresa ineficienţei Guvernului condus de el în condiţiile de criză economică, dar şi a creşterii simţitoare a personalităţii preşedintelui Dmitri Medvedev, în lumina evenimentelor din Caucaz (august, 2008) (În eventualitatea unor alegeri prezidenţiale anticipate, devansate de unii experţi reieşind urgentarea recentă majorării mandatului preşedintelui Rusiei, ar putea devine problematică înlocuirea “nedureroasă” a lui Medvedev cu Putin). • După cum a afirmat Vladimir Putin, Rusia este interesată în participarea la privatizarea complexului şi a infrastructurii ucrainene din sfera gazelor naturale. Acest obiectiv ar putea fi facilitat în urma “războiului gazelor”, mai ales că delegaţi din partea Rusiei vor participa la controlul transportării gazelor ruseşti prin Ucraina, ceea ce le va permite să evalueze în mod lejer sistemul conductelor de gaze ucrainean în vederea ulterioarelor lor privatizări. De fapt, monitorizarea prevăzută de acordul trilateral în vederea reluării urgente a livrărilor de gaze către Europa intră în contradicţie cu legislaţia naţională ucraineană care prevede securizarea întregului sistem energetic al Ucrainei. • Consecinţele acestei crize pot influenţa viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Ucraina, favorizând forţele politice ucrainene pro-ruse (Partidul Regiunilor, Blocul lui Litvin), dar şi fostul aliat al partidului lui Iuşcenko, Blocul Iuliei Timoşcenko, ce a avut o implicare minimă în rezolvarea disputei ruso-ucrainene, care parţial i se datorează prim-ministrului, Iulia Timoşcenko, care pe parcursul anului 2008 nu a semnat acordul bilateral cu Rusia privind livrarea gazelor către Ucraina (o poziţie identică s-a observat şi în cazul războiului din Georgia, când I. Timoşcenko a evitat să se asocieze cu poziţia oficială a Preşedintelui Iuşcenko, fiind acuzată de relaţii secrete foarte apropiate cu Kremlinul). • Însărcinatul cu afaceri pentru problemele internaţionale în domeniul securităţii energetice din cadrul Preşedinţiei Ucrainene, Bogdan Sokolovski, a lansat ipoteza conform căreia Rusia nu ar fi capabilă să-şi îndeplinească angajamentele contractuale faţă de partenerii europeni, încercând astfel prin intermediul crizei gazelor să ascundă acest lucru, inoculând opiniei publice internaţionale impresia că Ucraina este principalul vinovat şi sursă de instabilitate pentru securitatea energetică europeană. • Compromiterea imaginii Ucrainei este vitală pentru Rusia care se împotriveşte lărgirii NATO. Declanşarea unui război împotriva Ucrainei, după modelul georgian, este periculos, inoportun şi puţin real, de aceea, Kremlinul a pus în joc “războiul gazelor”. Creşterea numărului statelor europene opuse ideii aderării Ucrainei la NATO ar putea fi realizată prin campania informaţională anti-ucraineană iniţiată de Rusia, în contextul crizei date. Chiar dacă Comisia Europeană a semnat protocolul privind principiile de monitorizare a transportului gazului rusesc prin teritoriul ucrainean, la fel ca şi Ucraina şi Rusia, livrările sigure şi constante a hidrocarburilor ar putea să confrunte dificultăţi noi. Or, nesemnarea unui acord bilateral în sfera livrărilor de gaze dintre Rusia şi Ucraina complică lucrurile, deoarece de facto în lipsa unui contract interstatal, Ucraina va fi forţată să transporte gazele ruseşti către consumatorii finali din Europa, având nevoie însă de circa 21 mln. de cubi de gaz zilnic pentru menţinerea tehnică a conductelor de gaze, pentru care nu va putea achita (actualmente, Ucraina solicită din partea Rusiei acordarea gratuită a acestui volum de gaz, lucru contestat cu vehemenţă de Moscova). Astfel, conflictul dintre Kiev şi Moscova pe marginea originii gazului utilizat pentru necesităţi tehnice ar putea cauza sistarea livrărilor, ca consecinţă a nerespectării prevederii protocolului (ceea ce a fost sugerat cu mai multe ocazii de către partea rusă). Evitarea preţului de 450 $ pentru mia de metri cubi şi nesemnarea unui acord nou, simultan cu epuizarea rezervelor ucrainene de gaze naturale, va condiţiona, în cele din urmă, Kievul să folosească gazul rusesc pentru necesităţile tehnice, ceea ce ar putea cauza o nouă deflagraţie a crizei gazelor.