Nume
Parola
Vizualizări: 3530
Întrevedere: viceministrul TIC Mihaela Iacob - conducerea UIT
Chişinău, 17 Decembrie 2012 — În cadrul lucrărilor Conferinţei Mondiale privind Telecomunicaţiile Internaţionale, care se desfăşoară în aceste zile la Dubai, Emiratele Arabe Unite, viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Mihaela Iacob, s-a întâlnit cu Secretarul General al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), Dr. Hamadoun Touré şi directorul Biroului de Dezvoltare a Telecomunicaţiilor (UIT), Brahima Sanou.

În timpul discuţiilor a fost abordat un şir amplu de chestiuni ce ţin de stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a sectorului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, eventualele direcţii de aprofundare a colaborării cu UIT.

Viceministrul TIC a apreciat înalt faptul, că pe parcursul ultimilor ani Republica Moldova a beneficiat de asistenţă cu expertiză din partea UIT pentru perfecţionarea politicilor şi legislaţiei în domeniul dezvoltării reţelelor de bandă largă în zonele rurale, comunicaţiilor de urgenţă, infrastructurii de comunicaţii.

Oficialii UIT au declarat că vor susţine şi pe viitor dezvoltarea sectorului TIC în Republica Moldova şi au exprimat gratitudine Guvernului şi personal ministrului TIC, Pavel Filip, pentru disponibilitatea de a găzdui la Chişinău, în perioada 19-21 februarie 2013, „Reuniunea Preparatorie Regională pentru Conferinţa Mondială UIT pentru Dezvoltarea Telecomunicaţiilor 2014”