Nume
Parola
Vizualizări: 3055
Proiectul de lege al socialiştilor privind interzicerea marşurilor unioniste în examinare la Guvern
10 Septembrie 2012 — Astăzi la ora 10-00, în cadrul şedinţei de Guvern, va fi examinat proiectul de lege elaborat de grupul parlamentar al socialiştilor care interzice organizarea
marşurilor unioniste în Republica Moldova. Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova va fi prezent la şedinţă pentru a convinge guvernanţii de necesitatea aprobării acestui proiect.



Amintim că anterior PSRM a propus deputaţilor examinarea acestui proiect de lege care propune amendamente în legislaţia în vigoare cu scopul interzicerii şi penalizării acţiunilor unioniştilor. Iniţiativa socialiştilor a primit aviz pozitiv a Comisiei juridice numiri şi imunităţi, însă atît opoziţia comunistă cît
şi deputaţii AIE n-au acceptat examinarea acestei initiative în plen.

Potrivit iniţiativei socialiştilor, trebuie modificate următoarele
acte legislative: Legea privind întrunirile, Legea privind
administraţia publică locală, Legea privind partidele politice, Legea
cu privire la asociaţiile obşteşti.