Vizualizări: 2635
LICEIUL DIN SATUL SĂLCUŢA, RAIONUL CĂUŞENI, ASIGURAT CU REŢEA WI-FI
CHIŞINĂU, 9 Iulie 2012 — Cu susţinerea MTIC şi a ÎS ”Poşta Moldovei” liceul teoretic „Meşterul Manole” din satul Sălcuţa, r-ul Căuşeni, a fost asigurat cu reţea Wi-Fi. Cu această rugăminte conducerea instituţiei de învăţământ s-a adresat viceministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Mihaela Iacob, în timpul vizitei în teritoriu.
Atunci clasa de informatică din liceu a fost completată cu un calculator performant, iar administraţia şcolii a solicitat ajutorul Ministerului şi în asigurarea funcţionării unei reţele Wi-Fi în perimetrul instituţiei de învăţământ.
Costul proiectului este de peste 4000 de lei. Lucrările de construcţie a reţelei W-Fi au fost efectuate de un absolvent al clasei a 12 pe nume Veaceslav Creţu. Tânărul este finalist al concursului naţional “iTineret – Viitorul începe cu tine”.
Veaceslav spune că nu este la primul său proiect de acest fel, prima experienţă a avut-o când a conectat la internet fără fir liceul în care îşi făcea studiile din satul Zâmbreni, raionul Ialoveni. Acum tânărul este convins să urmeze o carieră în domeniul TIC.
Liceul din satul Sălcuţa, r-ul Căuşeni, dispune în prezent de 13 computere conectate la rețea Wi-Fi. Instituţia de învăţământ este un centru zonal de instruire şi perfecţionare în domeniul IT pentru profesori şi liceeni din 10 sate.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33