Nume
Parola
Vizualizări: 2824
Iniţiativa socialiştilor de susţinere a producătorilor autohtoni a fost respinsă de comunişti
4 Iulie 2012 — Astăzi, în cadrul Comisiei parlamentare agricultură şi industria alimentară, a avut loc examinarea iniţiativei legislative a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la operarea de modificări şi completări la Legea nr. 96-XVI din 13.04.2007 «Privind achiziţiile publice».

Documentul a provocat reacţii neunivoce din partea membrilor comisiei, în special din partea reprezentanţilor fracţiunii comuniştilor.

În urma dezbaterilor, proiectul de lege prezentat de socialişti a beneficiat de o apreciere pozitivă, acumulînd voturile favorabile ale majorităţii comisiei parlamentare.


Proiectul de lege în cauză prevede acordarea de sprijin producătorilor autohtoni în procesul de desemnare a învingătorului pentru dreptul de obţinere a comenzilor publice. Astfel, în cadrul aprecierii şi comparării ofertelor, organul contractant va avea obligaţia să aplice o marjă preferenţială în favoarea ofertelor de mărfuri autohtone şi ofertelor de executare a lucrărilor de către companiile-rezidente ale Republicii Moldova, totodată mărimea marjei nu va depăşi 15 procente din valoarea celei mai bine cotate oferte.