Nume
Parola
Vizualizări: 3290
Tineri din mai multe localităţi au învăţat să administreze un proiect
3 Iulie 2012 — Tineri din 8 comunităţi au fost iniţiaţi în administrarea proiectelor în cadrul unui seminar desfăşurat la IDIS Viitorul pe data de 30 iunie 2012.

Participanţii au luat cunoştinţă cu regulile de planificare managerială, provocări şi riscuri ce apar în implementarea unui proiect. Au aflat ce rol şi ce responsabilităţi are un manager de proiect, distribuirea sarcinilor în echipă şi raportarea la finalul fiecărui proiect.

Cei 35 de participanţi reprezintă grupul activ de tineri din 8 localităţi (Negureni, Horodişte, Mihailovca, Cantemir, Teleneşti, Sipoteni) şi urmează să realizeze în comunitatea lor o idee de proiect. Despre scrierea proiectelor, tinerii au aflat la seminarul precedent.
„De comunicarea eficientă între membrii echipei unui proiect depinde succesul implementării unui proiect. De aceea este important ca echipa să comunice permanent şi managerul de proiect să explice din start responsabilitatea fiecăruia” a spus Ghenadie Mocanu, trainerul şi coordonatorul acestui proiect.

Elevii s-au arătat mulţumiţi de temele seminarelor, precizând că informaţia distribuită le va fi utilă pe viitor în cadrul ideilor de proiect. „Mi-au plăcut temele discutate, mai ales cele despre riscurile manageriale şi am apreciat faptul că la final ni s-au oferit şi diplome de participare”, a menţionat unul din participanţi la seminar.

La seminarele precedente (cinci la număr), tinerii participanţi au prezentat idei de proiecte privind dezvoltarea comunităţilor pe mai multe segmente, printre care: amenajarea stadionului pentru petrecea timpului liber a tinerilor (Negureni); orientarea profesională a tinerilor (Horodişte); amenajarea muzeului satului (Mihailovca); jocuri intelectuale “Ce Unde Când” (Cantemir); amenajarea estetică a comunităţii (Sipoteni); crearea unui club de orientare profesională (Teleneşti).

Seminarul a avut loc în cadrul proiectului "Implicarea tinerilor lideri în procesul de luare a deciziilor la nivel local în Republica Moldova". Proiectul este implementat de către IDIS Viitorul şi AGORA CE cu susţinerea financiară a Ministerului de Externe al Cehiei, Programul Transition și urmărește motivarea tinerilor de a participa la procesul de luare a deciziilor la nivel local.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul proiectului, Ghenadie Mocanu, tel: 221844, e-mail ghenadie.mocanu@viitorul.org