Nume
Parola
Vizualizări: 3667
Antreprenorii Mici și Mijlocii și-au expus problemele în cadrul celui de-al 3-lea Forum Moldo-German
25 Mai 2012 — Antreprenorii mici și mijlocii (ÎMM) s-au întâlnit cu reprezentanții sectorului bancar, dar și cu organele de resort și experți din cadrul finanțării ÎMM. Întâlnirea a avut loc la Chișinău, la 24 mai, în cadrul celui de-al 3-lea Forum Moldo-German privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, organizat de Grupul bancar KfW din Germania.

Participanții au avut posibilitatea să-și expune dificultățile pe care le întâlnesc în desfășurarea activităților, dar și propunerile privind eficientizarea finanțării sectorului ÎMM. Totodată, pentru aceștia a fost organizată o expoziție cu oferte de finanțare avantajoase din partea sectorului bancar și a Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Liubomir Chiriac, director IDIS Viitorul, a menționat că ”întreprinderile mici și mijlocii asigură bunăstarea cetățenilor, dar spațiul benefic pentru dezvoltarea acestora constituie totodată un teren fertil pentru dezvoltarea clasei de mijloc, un mijloc la care visăm demult și pe care practic încă nu-l avem. La noi ÎMM încă de la început se confruntă cu numeroase probleme. Este nevoie de o platformă unică, una deschisă, între putere pe de o parte și întreprinzători pe de altă parte, pentru un dialog coerent pentru că nu întotdeauna puterea cunoaște problemele cu care se confruntă întreprinzătorii”.

”Moldova este o țară care este în proces continuu de dezvoltare, inclusiv în domeniul finanțării. Ne bucurăm să constatăm că sistemul bancar înregistrează progrese în acest sens, asigurând un proces progresist de transparență. Altceva este faptul că băncile evită să acorde credite sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, în special în urma crizei globale. În acest sens, pentru a atrage investitorii trebuie ca aceștia să fie siguri că vor fi protejați de factori și riscuri care i-ar falimenta, mă refer aici inclusiv și la atacurile raider”, a precizat Dr. Dareg Zabarah, Banca de Dezvoltare KfW, Germania.

De cealaltă parte, întreprinzătorii se plâng de creditele mari acordate de bănci. ”Creditele sunt foarte mari, semințele sunt foarte scumpe, la fel și îngrășămintele. Dacă ar fi creditele mai mici ne-am descurca altfel. Dar așa, apelăm mai mult la firmele care ne oferă semințele pe datorie. Am luat credit cu 22-24%, apoi de la altă bancă cu 15%, dar oricum sunt foarte mari”, spune Grigore Prenco.

Veaceslav Ioniță, președintele Comisiei parlamentare pentru politică economic, buget și finanțe, precizează că ”ultimul an și jumătate depunem eforturi pentru a crea un mediu legal atât pentru producătorii autohtoni, cât și pentru investitorii străini. Legat de microfinanțare cred că avem nevoie de un cadru legal permisiv pe de o parte, dar pe de altă parte să protejăm acolo unde putem proteja, fără abuzuri. Avem nevoie de transparență, cei care sunt corecți au doar de câștigat. Vreau să vă asigur că ne asumăm gradul de recunoaștere a greșelilor și suntem gata să vă ascultăm doleanțele și să facem schimbările necesare”.

Conform ultimelor date oferite de Biroul Național de Statistică, sectorul ÎMM deține 97,7% din totalul întreprinderilor din țară, asigură 56,2% locuri de muncă în țară și are o contribuție la PIB de doar 28,3%.

Forumul Moldo-German consacrat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii a avut loc în cadrul Programului TRANSFORM al Ministerului Federal de Finanţe al Germaniei, cu participarea Băncii de Dezvoltare KfW, a Institutului de Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” din Republica Moldova, precum și a Societății de Consulting „EvrAKons” (Moscova).