1 Noiembrie 2011 — Politica externă a Republicii Moldova este deseori privită ca un efort continuu de integrare europeană. O asemenea abordare este iluzorie, întrucît neglijează o serie de acţiuni ce nu sînt neapărat corelate cu obiectivele semnării unui acord de asociere cu UE – diplomaţia moldovenească pe segmentul transnistrean, dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu România, frecventele vizite ale politicienilor moldoveni la Moscova în stilul convocării vasalului de către senior, etc. În aceste condiţii, ne putem întreba dacă imperativul integrării europene al Republicii Moldova este doar un obiectiv instrumental, menit să soluţioneze, într-un anumit context politic, problema vulnerabilităţii statale a Republicii Moldova, suspendată fatidic între Est şi Vest sau o asumare conştientă de rol care anulează „banalitatea” existenţei Republicii Moldova ca stat mic şi insignifiant.

Asumarea de rol în politica externă a Republicii Moldova – campion al integrării europene

Politica externă a Republicii Moldova suferă de un soi de dedublare şi mişcare basculantă, fenomen atestat de mai mulţi comentatori politici. Asemenea manifestări relevă un anume discurs focalizat în întregime pe tematica europeană, pe de o parte, şi o diplomaţie multivectorială a cărei punct nodal este cu precădere, Rusia, pe de altă parte. Deşi este adesea privită ca o patologie, un asemenea comportament este caracteristic majorităţii statelor din regiune. El atestă faptul că imaginea de sine a Republicii Moldova şi rolul pe care statul şi l-a definit în contextul Europei de Est deseori nu coincide cu sensul acţiunilor pe care acest stat le întreprinde pe plan regional. Prin urmare, Republica Moldova se află în mod constant sub imperiul unui concurs de împrejurări care o obligă să acţioneze contrar dezideratelor exprimate în mod public şi stabilite ca priorităţi de politică externă. Acest concurs de împrejurări nu este deloc haotic, ci exprimă logica întregii regiuni geopolitice şi reprezintă un fel de cămaşă de forţă care împiedică autorealizarea în conformitate cu propria viziune despre rolul jucat de Moldova în zonă. Acest rol, definit încă la mijlocul anilor '90 ai secolului trecut, atunci cînd Republica Moldova devenea primul stat din CSI membru al Consiliului Europei suna în felul următor – Moldova – lider al proceselor integraţioniste şi campion al implementării standardelor europene, tocmai datorită micimii ei, fapt care reprezintă un avantaj faţă de ceilalţi vecini mai mari. Astfel, logica integrării tehnice trebuia să primeze în raport cu logica geopolitică.
O asemenea asumare de rol pe plan extern, care reclama arderea unor etape şi renunţarea atît la logica naţionalistă, cît şi la cea statalistă, extrem de prizate în politica internă, a constituit ambiţia primară a diplomaţiei moldoveneşti. Ea a fost asumată încă în 1994, atunci cînd Moldova a semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare cu UE, continuată în 1995, atunci cînd Moldova devenea membră a Consiliului Europei, dar şi în 1999, prin mitologizarea demiterii guvernului Sturza, demitere care ar fi putut bloca obţinerea perspectivei de asociere la UE. O asemenea asumare de rol venea în contradicţie cu logica edificării statalităţii, îmbrăţişată de PCRM în 2001 şi, după o perioadă de recul, trăieşte astăzi un reviriment prin guvernările succesive ale AIE.

Citiţi continuarea în buletinul ataşat.