Vizualizări: 3413
Separarea oficială a datoriilor la gaz ale celor două maluri ale Nistrului e necesară şi nu poate fi amânată la nesfârşit
10 Mai 2011 — Pentru a beneficia de un contract cât mai avantajos de furnizare a gazelor ruseşti, Republica Moldova trebuie să soluţioneze în primul rând problema datoriilor istorice. Or, regiunea transnistreană este cea care a avut cuvântul cel mai greu de spus asupra volumului datoriilor acumulate. Cu toate acestea, o separare tranşantă şi imediată a activelor industriei gaziere pe cele două maluri ale Nistrului ar provoca pierderi pentru infrastructura naţională. Iată de ce e nevoie de a analiza modul de formare a datoriilor şi de a-i identifica pe cei care se fac responsabili de acumularea lor.
Acestea sunt principalele concluzii ale studiului „Separarea datoriilor şi activelor SA Moldovagaz – o nouă abordare superficială a unor probleme istorice”, prezentat azi, 10 mai 2011, la IDIS „Viitorul.”
„Intenţionat sau nu, Gazprom a acceptat, în calitate de acţionar majoritar al SA Moldovagaz, livrarea gazelor în regiunea transnistreană fără ca să existe intenţii de achitare, ceea ce într-un fel a dat undă liberă acumulărilor de datorii”, remarcă autorul studiului, expertul asociat Ion Muntean.
Datoriile către Gazprom au crescut şi din cauza modulului diferit de reglementare a pieţei energetice pe ambele maluri ale Nistrului, explică Ion Muntean de la IDIS „Viitorul”: „Modul de stabilire a tarifelor prin decret prezidenţial în regiunea transnistreană se răsfrânge negativ asupra situaţiei economice şi politice a Republicii Moldova”.
În aceste condiţii, nu mai este loc pentru tergiversare, este de părere Ion Muntean. Inventarierea infrastructurii gaziere din Republica Moldova trebuie realizată cât de curând, pentru a capitaliza aceste active în cota parte a RM în SA Moldovagaz, subliniază expertul: „Eşecul Comisiilor Parlamentare de a deconspira ilegalităţile care s-au produs pe parcursul activităţii SA Moldovagaz demonstrează gravitatea problemei şi efectele negative ale acesteia pentru întreaga societate”.
Studiul recomandă instituirea unei noi Comisii parlamentare care să analizeze situaţia economico-financiară de la începutul activităţii SA Moldovagaz, inclusiv şi a modului de acumulare a datoriilor faţă de furnizorul rus de gaze naturale Gazprom.
Guvernul RM, la rândul său, trebuie să ducă la bun sfârşit sarcina asumată de a inventaria şi de a reevalua infrastructura gazieră din Republica Moldova, construită din bani publici şi ai agenţilor economici, şi capitalizarea acestora ca şi cotă a RM în acţiuni ale statului şi investitorilor în SA Moldovagaz. Totodată, autorităţile trebuie să dea dovadă de mai multă transparenţă în procesul de negociere a viitoarelor contracte de livrare a gazelor în Republica Moldova. Intenţia de autoexcludere a Ministerului Economiei din acest format, după cum au sugerat oficialii moldoveni, creează premise pentru ca interesele consumatorilor din RM să nu fie reprezentate obiectiv.
Un alt aspect care aşteaptă clarificare este tranzitul gazelor ruseşti pe segmentul regiunii transnistrene. Asta deoarece respectiva porţiune este net inferioară celei care tranzitează partea dreaptă a Nistrului. Respectiv, taxa percepută trebuie să fie proporţională acestor distanţe.
Autorul studiului, expertul asociat Ion Muntean, consideră necesară introducerea obligativităţii ca operatorul economic care cere scumpirea energiei către populaţie să-şi prezinte public bilanţul şi argumentarea cât mai explicită a solicitării.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33