Nume
Parola
Vizualizări: 5944
MARŞ MANIFEST PENTRU CLIMĂ
6 Decembrie 2010 — La data de 8 decembrie curent, cu prilejul Zilei Internaţionale de Acţiune împotriva Schimbărilor Climatice, Asociaţia ,,Caroma Nord” vă invită să participaţi la un MARS MANIFEST PENTRU CLIMĂ !

Această acţiune se va organiza simultan în 7 localităţi din raioanele Făleşti, Glodeni, Sîngerei şi Drochia.

Este necesar să ne unim, cu toţii, eforturile în conştientizarea pericolului rezultat în urma schimbărilor climatice din ultimii ani, care au un impact distructiv atît asupra ecosistemelor naturale, biodiversităţii, resurselor naturale, cît şi asupra sănătăţii umane.

Prin această acţiune venim cu un semnal de alarmă privind procesele ireversibile ale schimbărilor climatice, care au loc în prezent.
Totodată, ne dorim şi dezvoltarea unei atitudini responsabile faţă de mediu a populaţiei.

Mesajul este următorul:
• Gazele cu efect de seră sunt emise natural!
• DAR activitatea umană creşte emisiile!
• Schimbările în comportament pot reduce emisiile!
• Toată lumea poate contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice!
• Luarea de măsuri de combatere a schimbărilor climatice poate economisi bani!
• Alegerile noastre de astăzi în ceea ce priveşte sursele de energie şi tehnologia vor hotărî viitorul planetei!
Dacă nu reducem radical amprenta noastră de CO2 de pe planetă în următorii câţiva zeci de ani, generaţiile viitoare vor trebui să se confrunte cu efectele catastrofale asupra umanităţii şi asupra multor alte specii de viaţă.
Lansăm acest mesaj către toţi voluntarii care vor să se alature campaniei, să se implice în aceasta actiune:

NU FI INDIFERENT!

IMPLICĂ-TE!

DOAR ÎMPREUNĂ PUTEM REUŞI SĂ AVEM UN PAMANT VIU SI CURAT!


MARŞ MANIFEST PENTRU CLIMĂ face parte din calendarul proiectului “Parteneriat pentru un mediu curat”.

Proiectul „Parteneriat pentru un mediu curat” este realizat cu suportul financiar acordat de Fondul Naţional pentru Democraţie (NED) prin intermediul Programului Fondul Comun, lansat de Parteneriatul European pentru Democraţie (EPD) şi Fundaţia Est-Europeană (FEE)”.