Nume
Parola
Vizualizări: 1900
O piață regională angro va fi construită la Râșcani
Râșcani, 24 Februarie 2017 — Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin amenajarea pieței regionale angro și a spațiilor destinate activitaților neagricole în raionul Râșcani” a fost joi, 23 februarie, pe agenda Comisiei de monitorizare a noilor proiecte de dezvoltare regională care, pentru anul 2017, au obținut finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR).

La Râșcani, șeful Serviciului managementul proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Victor Caun, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și specialiști în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliului Raional, responabili de implementarea proiectului, precum și cu partenerii implicați în realizarea acestui proiect.

Potrivit reprezentanților Consiliului Raional Râșcani, prin implementarea proiectului se dorește dezvoltarea infrastructurii de afaceri regionale pentru asigurarea comerţului eficient a produselor autohtone de legume şi fructe, în condiţii igienice, de calitate şi în folosul consumatorilor. În acest sens, va fi construită o piață regională angro conectată la infrastructura de utilităţi publice şi căi de acces. Totodată, proiectul prevede și crearea mecanismului de funcţionare a pieţei regionale angro şi de promovare a serviciilor pieţei regionale angro. Valoarea totală a proiectului este de 20.020.000 de lei, din care 20.000 de lei reprezintă contribuția Consiliului Raional Râșcani. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 7.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Proiectul va fi implementat în decurs de 24 de luni.

Menționăm că parteneri în cadrul proiectului de amenajare a unei piețe regionale angro la Râșcani sunt Primăria orașului Edineț, Consiliile Raionale Râșcani, Glodeni, Edineț, Drochia, Soroca și Briceni, precum și Ministerul Economiei și Ministerul Agriculturii şi industriei Alimentare.

Echipa de monitorizare și Consiliul Raional Râșcani au convenit ca, în scurt timp, să fie desemnat managerul local al proiectului. Pentru inițierea curândă a procedurilor de achiziții publice și demararea propriu-zisă a lucrărilor, Consiliul Raional Râșcani urmează împreună cu specialiștii ADR Nord să coordoneze aducerea în ordine a seturilor de documente necesare.

În anul 2017, ADR Nord va implementa 12 proiecte de dezvoltare regională cu finanțare din FNDR. Astfel, pentru activitățile de realizare a acestor proiecte, a fost aprobată, prin Decizia nr. 1/17 a CNCDR din 27 ianuarie 2017, alocarea a 69.500.002 de milioane de lei.

www.adrnord.md