21 Noiembrie 2014 — Ombudsmanul Aurelia Grigoriu semnalează existenţa unei norme legale care admite discriminarea salariaţilor cumularzi în raport cu salariaţii cu norma deplină de muncă. În vederea eliminării acestei carenţe legislative, avocatul parlamentar a recomandat Guvernului să modifice alin.(2) art. 155 din Codul muncii.
În opinia ombudsmanului, art. 155 alin. (2) din Codul muncii nu reglementează clar şi eficient raporturile juridice de muncă prin cumul în partea ce se referă la salarizarea cumularzilor. Astfel, sintagma „şi nu pot depăşi mărimile prevăzute pentru ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă” impune un criteriu vădit arbitrar de discriminare a salariaţilor: salariaţii prin cumul nu pot fi remuneraţi pentru munca prestată cu salarii care ar depăşi lefurile angajaţilor cu norma deplină de muncă, indiferent de calificare, tipul muncii prestate, funcţia deţinută de persoanele supuse comparaţiei, condiţiile de prestare a muncii.

Drept urmare a aplicării prevederilor art.155 alin.2 din Codul Muncii, se ajunge în situaţia în care salariatul ce prestează o muncă calificată, prin cumul, nu poate beneficia de un salariu proporţional muncii prestate. Şi asta pentru că salariul acestuia depăşeşte salariul angajaţilor necalificaţi, ce activează cu norma deplină în cadrul întreprinderii. Deci, angajatorul este constrîns să stabilească salariatului prin cumul o remunerare inferioară celei care ar fi proporţională muncii efectiv prestate de către acesta, condiţiilor speciale de prestare a muncii sau altor factori obiectivi. El este limitat în posibilitatea alegerii şi contractării unei forţe de muncă calificate şi necesare pentru activitatea eficientă a întreprinderii.

În acest mod salariaţii cumularzi sunt discriminaţi în raport cu salariaţii cu norma deplină de muncă, fiindu-le restrînse un şir de drepturi constituţionale, cum ar fi: dreptul la muncă, dreptul la un salariu echitabil şi, respectiv, la un trai decent.

Potrivit convingerii ombudsmanului, sintagma ,,şi nu pot depăşi mărimile prevăzute pentru ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă”, prevăzută la alin.(2) art. 155 din Codul muncii al Republicii Moldova, contravine drepturilor fundamentale garantate de articolul 16, coroborat cu art. art. 43, 44, 46, 47, 48, 49, 54 din Constituţia Republicii Moldova.

Prin stabilirea unor limite la determinarea salariului, în condiţiile stabilite de art. 155 alin.(2) Codul Muncii, statul se eschivează de la obligaţiile pozitive de a garanta cetăţenilor dreptul fundamental la condiţii echitabile de muncă şi la o remuneraţie pentru munca efectiv prestată.

Mai mult, norma contestată are efecte nefaste şi asupra persoanelor aflate în concediul pentru îngrijirea copilului. Asta deoarece Casa Teritorială de Asigurări Sociale, în temeiul normei legale enunţate, nu ia în calcul datele privind salariul primit în calitate de angajat prin cumul la stabilirea indemnizaţiei unice la naşterea copilului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani. O plîngere în acest sens a fost recent examinată de avocatul parlamentar.

Prin urmare, în opinia ombudsmanului, norma contestată este una discriminatorie şi dezavantajează un grup de persoane, implicit pe cele ce beneficiază de îndemnizaţia unică la naşterea copilului şi îndemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la 3 ani.