Nume
Parola
Vizualizări: 2542
Locuitorii din Pîrlița, Ungheni se pot bucura de un drum nou nouț
Pîrlița, Ungheni, 8 Iulie 2014 — Pe data de 07.07.2014 a avut loc recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Acces asigurat la viață publică”. În cadrul acestui proiect au fost reabilitați 1,978 km de drum care asigură conexiune îmbunătățită între drumurile locale cu rețeaua de drumuri naționale R1 și R17, de asemenea acesta garantează accesul către instituțiile sociale din comuna Pîrlița (biserică, gimnaziu, liceu, primărie, casa de cultură, muzeu) precum și crearea de noi oportunități pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor și pentru valorificarea potențialului turistic.
La această ședință au fost prezenți Sergiu Cecan, șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională, reprezentanții ADR Centru, primarul satului Pîrlița, antreprenorul general, serviciile deconcentrate și responsabilul ethnic al proiectului.
Astfel, comisia s-a întrunit în ședința de totalizare în cadrul căreea au fost analizate avizele de la serviciile deconcentrate precum și examinarea fizică a obiectului cu constatarea execuție calitative a lucrărilor și atingerea obiectivelor proiectului. Ședința s-a încheiat cu semnarea Proceselor Verbale de Recepție la terminarea lucrărilor de către toți membrii comisiei. Urmează aprobarea recepției de către Inspecția de Stat în Construcții și stabilirea termenului de recepție finală.
De menționat faptul că pe data de 04.07.2014 tot în cadrul acestui proiect a avut loc evaluarea impactului proiectului de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, unde a fost analizată relevanța, eficiența și eficacitatea acestui proiect. De asemenea, reprezentantele ministerului au evaluat durabilitatea și impactului proiectului „Acces asigurat la viață publică”. Evaluatorii au discutat cu locuitorii satului Pîrlița, care se arată mulțumiți de calitatea noului drum și spun că acum nu vor mai trebui să meargă prin glod pentru a ajunge la biserică, școală sau primărie.
Reamintim că proiectul „Acces asigurat la viață publică” este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma solicitată pentru implementarea acestui proiect a fost de 8392,10 mii lei dintre care 150 000 lei fiind contribuția autorităților locale.