Nume
Parola
Vizualizări: 2120
Încă 110 militari în rezervă se vor recalifica într-un nou domeniu
Chisinau, 17 Septembrie 2012 — Luni, 17 septembrie 2012, Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au lansat cea de a V-a fază a proiectului OSCE ”Recalificarea personalului militar din Republica Moldova”, la care participă 110 foști ofițeri și militari în rezervă din Chişinău, Ungheni, Bălţi, Cahul și Edineț.
Potrivit directorului Centrului Formare Continuă al CCI, Victoria Cotici, instruirea va avea loc la Chișinău și la filialele CCI din orașele enumerate. ”La proiect participă foşti ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale, Serviciului de Grăniceri şi Departamentului Trupelor de Carabinieri. Spre deosebire de etapele precedente, de data aceasta s-au arătat interesați de cursuri și militarii din Edineţ. În perioada 17 septembrie - 17 decembrie curent, participanții vor obține noi cunoștințe și abilități la una din specializările: administrarea businessului mic şi mijlociu, tehnologii informaţionale, limba engleză. Acest fapt le va permite să își valorifice pe deplin potențialul și experiența pe care o dețin”, a precizat Victoria Cotici
Suplimentar cursurilor academice, militarii vor primi sfaturi în privinţa pregătirii dosarelor de angajare şi CV-urilor, tehnicilor de intervievare, vor participa la târguri ale locurilor de muncă.
Proiectul ”Recalificarea personalului militar din Republica Moldova” a demarat în iunie 2010, la inițiativa Guvernului Moldovei și cu susținerea OSCE, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru a-l implementa.
Proiectul are scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional.
În total, în cadrul celorlalte patru faze ale proiectului au fost instruite 347 de persoane.
www.chamber.md