Nume
Parola
Vizualizări: 3281
Nanotehnologii spaniole pentru construcții, automobile, industria ușoară
Chisinau, 28 Noiembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova informează mass-media că, pe data de 29 noiembrie 2011, la orele 10.00, la CCI a RM (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 151, et. 2, sala de ședințe), experţi din Spania vor prezenta nanotehnologiile companiei ”Percenta AG”, în cadrul unui seminar la care se preconizează să participe circa 20 de agenţii economici autohtoni.
Potrivit organizatorilor, utilizând cele mai performante nanotehnologii, „Percenta” propune un spectru larg de produse pentru diverse suprafeţe, care le îmbunătățesc sau le oferă calităţi superioare faţă de cele existente. Cu ajutorul realizărilor din domeniul chimiei aplicate în nanotehnologii, suprafeţele sunt acoperite cu un strat unic multifuncţional, ce conferă o protecţie îndelungată a produsului. Aplicarea nanotehnologiilor are legătură directă cu economisirea timpului şi a banilor.
Seminarul are obiectivul de a familiariza reprezentanţii companiilor ce activează în domeniile: construcţiilor, auto, mobilă, industrie uşoară, etc. cu noutățile în domeniu.
www.chamber.md