Vizualizări: 5389
Festivalul Național de Teatru, București, ediția a 20-a
9 Noiembrie 2010 —
În perioada 30 octombrie – 7 noiembrie 2010, la București s-a desfășurat cel mai important eveniment artistic din țară: Festivalul Național de Teatru, ajuns la cea de-a 20-a ediție. Fiecare ediție, pe parcursul celor două decenii, a fost în felul său, un eveniment, propunându-și, de fiecare dată, să fie altceva, decât ediția precedentă. Nu o singură dată, pe scenele bucureștene, au evoluat și teatre din Republica Moldova. Indiferent de faptul ca au fost prezente sau absente teatrele noastre, dar întotdeauna UNITER – Uniunea Teatrală din România – a invitat cu generozitate la București critici, regizori, actori, dramaturgi, directori de teatru. Și-n acest an, o echipă de oameni de teatru: Ion Ungureanu, Valentina Tâzlăuanu, Ala Menșicov, Irina Nechit, Angelina Roșca, Svetlana Târțău, Ion Grosu și subsemnata au beneficiat de invitații pentru a participa la festival. Care a fost o sărbătoare a teatrului. Cum a menționat Cristina Modreanu, directorul festivalului, ”fiecare ”consumator” de teatru va găsi, cu siguranță, ceva interesant pentru el în programul FNT 2010”.
Programul festivalului a fost conceput ca un lanț de evenimente, legate între ele într-un mod creativ. De exemplu, spectacolul ”Măsură pentru măsură” (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca) în montarea lui Matthias Lanhoff a avut continuitate printr-o conferință susținută de regizor la Fundația Lowendal. Sau spectacolul ”Dibuk” în regia lui Krzysztof Warlikowski a ”coincis” într-un mod fericit cu lansarea cărții ” Krzysztof Warlikowski și Teatrul ca o rană vie”, concepută și realizată de Piotr Gruszczynski, prezent la manifestare. Și multe alte ”coincidențe”, care ”ascund” o muncă enormă, dar și o cunoaștere a fenomenului teatral contemporan.
În cadrul festivalului s-au jucat spectacole de Andrei Șerban (”Strigăte și șoapte” de Ingmar Bergman), Mihai Măniuțiu (”Aici, la Porțile Beznei” după ”Hecuba” și alte tragedii de Euripide), Romeo Castellucci (”Hei girl!”), Silviu Purcărete (”Regele moare” de Eugene Ionesco), Radu Afrim (”Miriam W.” de Savyon Liebrecht), Vlad Massaci (”Elling” ), Radu Penciulescu (”Legenda Marelui Inchizitor” după F.Dostoievski), Alexandru Dabija (”Pyramus & Thisbe 4 you” după Shakespeare), Felix Alexa (”Livada de vișini” de A.Cehov) și alți regizori. La fel, proiecții nocturne cu și despre teatru la cinematograful ”Elvira Popescu”.
Librăria ”Cărturești” din capitală a găzduit lansări de carte pe toată durata festivalului. ”Citindu-l pe Shakespeare” de A.Zurowski, ”Habarnam în orașul teatrului. Universul spectacolelor lui Alexandru Dabija” de Miruna Runcan, ”Trilogia îndepărtării” de George Banu, ”Teatrul lui Tadeusz Kantor. O călătorie prin alte spații” de M.Kobialka, ”Jurnal de selecționer” de Cristina Modreanu, ”Cincizeci de regizori-cheie ai secolului XX” traducere de Anca Ioniță și Cristina Modreanu, ”Hermeneutici teatrale” de Oltița Cîntic, ”Cornelia Gheorghiu, între Ciocârlia și Sarah Bernhardt” de Călin Ciubotari. Dăm doar câteva titluri, fiindcă au fost mult mai multe, ceea ce demonstrează și interesul față de cartea de teatru, dar și dorința de a promova cartea de teatru în România.
La Fundația Lowendal, în fața unui public select, s-au desfășurat mai multe conferințe, cum ar fi cea a lui Gabor Tompa ”20 de ani de directorat artistic” sau ”Contradicții: factorul politic în teatru”, conferință susținută de Alexander Hausvater cu participarea actorilor timișoreni Ion Rizea, Cătălin Ursu, Alina Reus, ori conferința întitulată ”Poezie, aventură, revoluție, management”, susținută de Ion Caramitru. Un interes deosebit a trezit dezbaterea despre ”Starea teatrului românesc” la care-au participat critici, directori de teatru, actori, regizori.
Remarcabil e și faptul că la această ediție a festivalului ”au pășit” în teatrul românesc creatori din afara țării, care au adus un limbaj personal, tehnici dans-contact, improvizații. E vorba de Tim Carroll – ”Odisseia” după Homer, Uray Peter - ”Hamlet, ”Matthias Langhoff – ”Măsură pentru măsură” ș.a.
A funcționat și o secțiune online a festivalului – www.eteatru.ro care a lansat, inspirat de acest prestigios eveniment, proiectul ”online showcase – dramaturgie contemporană românească”. Deci, festivalul a fost și continuă să fie un prilej de bucurie și sărbătoare pentru toți împătimiții de teatru.
De menționat că FNT a avut o echipă de profesioniști care-au muncit cu dăruire pentru ca programul propus să se desfășoare la cel mai înalt nivel.
Ecourile, impresiile de la festival se vor resimți cu siguranță și la Chișinău prin materialele, interviurile, articolele publicate în mass-media de aici, astfel ca acest eveniment să fie cunoscut cititorilor, dar și să impulsioneze creativitatea în teatrele din Republica Moldova.
Larisa Ungureanu,
UNITEM - Liga Criticilor de Teatru din Moldova

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33