Vizualizări: 2156
Viceministrul Natalia Gherman în vizită la Londra
26 Noiembrie 2009 — La 26 noiembrie curent, dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va efectua o vizită la Londra, unde va avea întrevederi cu factori de decizie din cadrul Guvernului şi Parlamentului britanic.
Programul vizitei include întrevederi cu Chris Bryant, Ministru pentru Europa la Ministerul de Externe, Preşedinţii Comisiilor pentru Politică Externă, Mike Gapes, şi pentru Afaceri Interne, Keith Vaz, din cadrul Camerei Comunelor, Preşedintele Comisiei UE a Camerei Superioare, Lordul Roper, cu responsabili din cadrul Ministerului britanic de Interne.
Pe agenda vizitei mai figurează o întâlnire cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova, precum şi o întrevedere cu oficiali de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
În cadrul discuţiilor se preconizează abordarea diverselor aspecte privind politica bilaterală şi cooperarea pe dimensiunea integrării europene. De asemenea, va fi examinată colaborarea sectorială în domenii precum economie şi comerţ, asistenţă tehnică, apărare, justiţie şi afaceri interne, inclusiv problema regimului de călătorii în Marea Britanie pentru cetăţenii moldoveni, alte subiecte de interes reciproc.
Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33