Nume
Parola
Vizualizări: 1993
De la 1 octombrie 2009 pensionarii vor primi compensaţii pentru călătoria în transportul public urban
Chisinau, 29 Septembrie 2009 — Primăria municipiului Chişinău va acorda compensaţii nominale pensionarilor, invalizilor şi şomerilor, ca urmare a noilor tarife pentru călătorie în transportul urban.

Regulamentul cu privire la acordarea de compensaţii individuale la transport, pregătit de administraţia locală, prevede acordarea sumei de 70 lei pentru transportul urban pensionarilor, invalizilor şi şomerilor. „Primăria a decis creşterea pachetului de compensaţii. La cele 300-600 de lei - care compensează tariful pentru căldură – de la 1 octombrie 2009, categoriile social vulnerabile vor beneficia de încă 70 lei pentru transportul public municipal”, a menţionat primarul general Dorin Chirtoacă.

Persoanele respective se pot adresa la secţiile de Asistenţă socială de sector, unde vor depune doar o cerere, copia buletinului de identitate şi, după caz, copia carnetului de pensionar, a certificatului de invaliditate, sau a certificatului de şomer (eliberat de Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă de sector). „Prin acordarea compensaţiilor nominale Primăria Chişinău vine în sprijinul locuitorilor care, într-adevăr, au nevoie de ajutor social”, susţine Dorin Chirtoacă.

Primarul capitalei a menţionat că, astfel putem depăşi situaţia de criză a serviciilor municipale de transport şi asigurare cu apă. SA „Apă-Canal” primeşte în fiecare lună, timp de jumătate de an, preavize privind deconectarea de la curentul electric, iar două treimi din parcurile de troleibuze şi autobuze din Chişinău necesită a fi renovate, a amintit Dorin Chirtoacă. „Bugetul municipiului trebuie să fie unul pentru investiţii în drumuri, poduri, grădiniţe, să dezvoltăm oraşul. Astăzi, peste 100 mii de locuitori circulă gratuit în transportul public, compensaţiile trebuie oferite doar celor nevoiaşi”, a spus primarul capitalei.

Compensaţiile pentru transport vor fi ridicate odată cu pensia la oficiile poştale sau la filialele Băncii de Economii. Noile tarife la apă vor fi calculate începând cu 1 octombrie.

Direcţia Relaţii  Publice                    
Primăria municipiului Chisinau