Nume
Parola
Vizualizări: 2065
92 DE CAZURI DE ÎNCĂLCARE A DREPTURILOR OMULUI RECLAMATE LA LINIA VERDE
Chisinau, 2 Septembrie 2009 — În primele luni de activitate a “liniei verzi” a Centrului pentru Drepturile Omului au fost înregistrate 92 de plângeri de încălcare a drepturilor omului. Persoanele care au apelat la numărul de telefon 0-8001-2222 au beneficiat gratuit de consultaţii juridice, toate cazurile fiind înregistrate de specialiştii din cadrul instituţiei.

Persoanele care au sunat la „linia verde” au reclamat în mare parte încălcarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, drepturile copilului, familiei, invalizilor şi pensionarilor, dreptul la proprietate, la ocrotirea sănătăţii, la libera circulaţie, îngrădirea accesului la justiţie, la un proces echitabil şi accesului la informaţie. De asemenea, au fost reclamate trei cazuri de aplicarea torturii în instituţii de detenţie preventivă. Ulterior, Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii a efectuat vizite de documentare şi a sesizat organele de drept competente, solicitând iniţierea anchetelor penale în privinţa persoanelor care se fac vinovate de aplicarea relelor tratamente.
În cazul unui minor care a reclamat că a fost maltratat de poliţişti, la cererea ombudsmanului, procuratura a dispus începerea urmăririi penale. Minorul a declarat că a fost reţinut de poliţişti, fiind audiat fără a i se explica drepturile şi în lipsa avocatului, reprezentantului legal sau a pedagogului/psihologului. Băiatul susţine că pe parcursul nopţii a fost bătut de poliţişti până şi-a pierdut cunoştinţa, trezindu-se în stradă a doua zi. Ulterior, expertiza medico-legală a stabilit că adolescentul a suferit fracturi ale coastelor. Mama minorului a depus o plângere la procuratură, cerând explicaţii privind reţinerea fiului săi şi solicitând anchetarea poliţiştilor care l-au torturat. Femeia afirmă că în timp ce aştepta un răspuns de la organele de drept, a fost amendată de judecătorul de instrucţie cu 200 de lei pentru „nesupravegherea copilului său”.
După ce mama adolescentului a telefonat la „linia verde” a Centrului pentru Drepturile Omului, avocatul parlamentar a documentat cazul, cerând procuraturii să deschidă un dosar penal pe numele poliţiştilor care se fac vinovaţi de aplicarea relelor tratamente faţă de minor. Recent, procuratura a admis cererea ombudsmanului.

„Linia verde” a Centrului pentru Drepturile Omului a fost deschisă la 1 iulie a.c., cu suportul proiectului „Prevenirea torturii”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite. Toţi cetăţenii pot reclama cazurile de încălcare a drepturilor omului şi, în special cele de tortură, tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, apelând gratuit la numărul de telefon 0–8001–2222. Între orele 8.00 – 20.00, experţi în jurisprudenţă înregistrează cazurile de încălcare a drepturilor omului şi cele de aplicarea torturii şi oferă tuturor victimelor consultaţii juridice gratuite. Orice persoană este încurajată să sune la „linia verde” pentru a reclama cazurile de tortură sau tratament sau pedepse inumane, precum şi alte încălcări ale drepturilor omului.

„Linia verde” este una din activităţile proiectului „Prevenirea torturii”, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, care are ca scop informarea, documentarea şi prevenirea incidenţei cazurilor de tortură, contribuind astfel la asigurarea protecţiei eficiente a drepturilor omului în Moldova.

Pentru contact: Daniela Cotici, Manager de proiect UNDP Moldova, tel. 245079, e-mail: daniela.cotici@undp.org sau Irina Lazur, Coordonator Comunicare şi Informare, tel. 232523, e-mail: irina.lazur@un.md