Vizualizări: 2263
Cererile de finanțare pentru cinci proiecte de dezvoltare urbană în nordul țării, aprobate la ședința CRD Nord
Bălți, 29 Mai 2023 — Cererile de finanțare pentru cinci proiecte evaluate anterior la nivel regional în cadrul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor, propuse spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) – ediția noiembrie 2022, au fost aprobate în cadrul ședinței Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord din 29 mai curent, organizată la Bălți.
Recent, membrii Comisiei de evaluare a cererilor de finanțare depuse în cadrul Concursului lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au evaluat tehnic și financiar fiecare concept de proiect în parte, în baza unei grile speciale. Punctajele acordate de către membrii comisiei au fost prezentate astăzi consilierilor regionali. La rândul lor, membrii CRD Nord au decis că, pentru a fi transmise spre evaluare la nivel național și ulterior incluse în Programul Operațional Regional Nord (2022-2024), fiecare dintre cele cinci cereri de finanțare evaluate la nivel regional trebuie să acumuleze cel puțin 60 de puncte.
Membrii CRD Nord au aprobat toate cele cinci proiecte ce urmează să fie transmise spre evaluare la nivel național:
Progresul realizării POR Nord, ianuarie-mai 2023
În cadrul ședinței, a fost audiat un raport privind implementarea Programului Operațional Regional (POR) Nord (2022-2024) în perioada ianuarie-mai 2023. În acest context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a prezentat în cadrul ședinței cele mai importante rezultate obținute de Agenție.
În raportul prezentat se arată că, în perioada vizată, sunt în proces de implementare nouă proiecte de infrastructură finanțate din FNDRL și un proiect de eficiență energetică finanțat de Uniunea Europeană. Astfel, din suma totală de 78,7 mil. lei, alocată din FNDRL pentru implementarea proiectelor de infrastructură în anul curent au fost valorificate peste 40,3 mil. lei, iar din cofinanțările locale – 2,1 mil. lei.
Proiectele implementate acoperă următoarele domenii de intervenție: dezvoltarea infrastructurii de suport pentru afaceri, dezvoltarea mediului antreprenorial, sporirea atractivității turistice, Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice, Aprovizionarea cu apă și sanitație, Eficiența energetică a clădirilor publice.
Șefa ADR Nord a mai trecut în revistă un șir de alte rezultate obținute de Agenție în perioada de raportare, printre care: două note conceptuale depuse la apelul pe listă în cadrul concursurilor de proiecte; actualizarea Programului de accelerare a dezvoltării mun. Bălți în calitate de pol de dezvoltare pentru anii 2024-2028; definitivarea unui studiu de specializare inteligentă, aprobat anterior de către membrii CRD Nord; evaluarea post-implementare două proiecte finanțate din FNDRL; actualizarea Regulamentului de funcționare a CRD Nord; agrearea a două planuri comune cu partenerii de dezvoltare; acordarea suportului consultativ orașelor-poli de creștere și orașelor care dețin Programe de revitalizare urbană în vederea elaborării notelor conceptuale în cadrul apelurilor de proiecte lansate de Solidarity Fund PL în Moldova; organizarea a șase traininguri pentru reprezentanții mediului de afaceri; realizarea a 14 activități de consolidare a capacităților (cursuri de instruire, traininguri, seminare științifice) pentru specialiștii ADR Nord, autorități publice locale și alți actori regionali etc.
Regulamentul de funcționare a CRD Nord, aprobat
În cadrul aceleiași ședințe, consilierii regionali au aprobat Regulamentul de funcționare a CRD Nord, în contextul Hotărârii de Guvern nr. 79 din 22.02.2023 pentru modificarea HG nr. 127 din 08.02.2008. Revizuirea reflectă adaptarea la noile cerințe și priorități ale dezvoltării regionale.
Ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a IV-a a avut loc în data de 21 ianuarie 2020, la Bălți. CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri: cei 11 președinți de raioane, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al regiunii. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md

- Sângerei orașul incluziunii teritoriale, etapa II;
- Reabilitarea infrastructurii de agrement și zonei verzi de pe strada Pușkin, orașul Dondușeni;
- Noi oportunități educaționale pentru copiii de vârstă preșcolară din cartierul Dealul romilor din municipiul Soroca;
- Dezvoltarea infrastructurii urbane prin termoizolarea grădiniței publice din cartierul Gara Fălești;
- Creșterea nivelului de trai în zona de revitalizare Valea curechiului a orașului Drochia.
Progresul realizării POR Nord, ianuarie-mai 2023
În cadrul ședinței, a fost audiat un raport privind implementarea Programului Operațional Regional (POR) Nord (2022-2024) în perioada ianuarie-mai 2023. În acest context, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a prezentat în cadrul ședinței cele mai importante rezultate obținute de Agenție.
În raportul prezentat se arată că, în perioada vizată, sunt în proces de implementare nouă proiecte de infrastructură finanțate din FNDRL și un proiect de eficiență energetică finanțat de Uniunea Europeană. Astfel, din suma totală de 78,7 mil. lei, alocată din FNDRL pentru implementarea proiectelor de infrastructură în anul curent au fost valorificate peste 40,3 mil. lei, iar din cofinanțările locale – 2,1 mil. lei.
Proiectele implementate acoperă următoarele domenii de intervenție: dezvoltarea infrastructurii de suport pentru afaceri, dezvoltarea mediului antreprenorial, sporirea atractivității turistice, Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice, Aprovizionarea cu apă și sanitație, Eficiența energetică a clădirilor publice.
Șefa ADR Nord a mai trecut în revistă un șir de alte rezultate obținute de Agenție în perioada de raportare, printre care: două note conceptuale depuse la apelul pe listă în cadrul concursurilor de proiecte; actualizarea Programului de accelerare a dezvoltării mun. Bălți în calitate de pol de dezvoltare pentru anii 2024-2028; definitivarea unui studiu de specializare inteligentă, aprobat anterior de către membrii CRD Nord; evaluarea post-implementare două proiecte finanțate din FNDRL; actualizarea Regulamentului de funcționare a CRD Nord; agrearea a două planuri comune cu partenerii de dezvoltare; acordarea suportului consultativ orașelor-poli de creștere și orașelor care dețin Programe de revitalizare urbană în vederea elaborării notelor conceptuale în cadrul apelurilor de proiecte lansate de Solidarity Fund PL în Moldova; organizarea a șase traininguri pentru reprezentanții mediului de afaceri; realizarea a 14 activități de consolidare a capacităților (cursuri de instruire, traininguri, seminare științifice) pentru specialiștii ADR Nord, autorități publice locale și alți actori regionali etc.
Regulamentul de funcționare a CRD Nord, aprobat
În cadrul aceleiași ședințe, consilierii regionali au aprobat Regulamentul de funcționare a CRD Nord, în contextul Hotărârii de Guvern nr. 79 din 22.02.2023 pentru modificarea HG nr. 127 din 08.02.2008. Revizuirea reflectă adaptarea la noile cerințe și priorități ale dezvoltării regionale.
Ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a IV-a a avut loc în data de 21 ianuarie 2020, la Bălți. CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri: cei 11 președinți de raioane, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al regiunii. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit.
www.adrnord.md
Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33