Vizualizări: 3356
Lucrările de construcție a unui tronson de circa 3500 m de canalizare, în Municipiul Strășeni, au fost finalizate
27 Mai 2020 — Lucrările de extindere a sistemului de canalizare pe străzile I. Gagarin, Bucovinei, M. Viteazul, C. Stere, A. Russo din municipiul Strășeni, pe lungimea de 3443 metri, au fost finalizate. Astfel, astăzi, 27 mai, 2020, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului moldo-slovac „Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas", implementat în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia. Comisia de recepție la terminarea lucrărilor a verificat calitatea lucrărilor executate și corespunderea acestora documentației tehnice de proiect, cu stabilirea perioadei de înlăturare a neconformităților. Suma lucrărilor recepționate este de circa 100 de mii de lei, bani alocați de partenerii slovaci.
Amintim că Proiectului "Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas" este finanțat de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare a Republicii Slovace (SlovacAid) și implementat prin intermediul ADR Centru în parteneriat cu Primăria Municipiului Strășeni.
Tot în cadrul acestui proiect, în luna septembrie 2019, un grup format din 30 de reprezentanți ai Întreprinderilor Municipale de gestionare a apelor și primăriilor din zona de centru a Republicii Moldova au participat la o vizită de lucru în Slovacia, activitate menită să sporească capacitățile operatorilor de servicii de gestionare a apelor în Regiunea Centru. Anterior, în primăvara aceluiași an, au fost organizate două seminare unde participanții au demonstrat un interes deosebit față de modelele de gestionare a apelor uzate prezentate de partenerii slovaci. Iar, recent, în cadrul aceluiași proiect a fost acordat suportului tehnic celor 12 Întreprinderi Municipale din regiune prin dotări cu utilaje în valoare de 1330 euro per întreprindere.
Proiectul este finanțat de Programul Oficial de Asistență pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid). Buget total constituie 221 390 euro, dintre care 199 251 euro - grant, 22 139 euro - cofinanțarea partenerului slovac.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33