Nume
Parola
Vizualizări: 2405
Primul Centru apicol de la nordul Moldovei va fi inaugurat vineri în orașul Cupcini
Cupcini, Edineț, 24 Mai 2017 — ADR Nord în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor inaugurează vineri, 26 mai, ora 11.00, în orașul Cupcini, raionul Edineț, primul Centru de achiziție, procesare și ambalare a produselor apicole din nordul Moldovei, reparat și amenajat în cadrul proiectului-pilot „Crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Guvernul României cu 157.382 de euro, prin intermediul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare (RoAid).

După inaugurarea Centrului apicol din Cupcini, în municipiul Edineț va avea loc, începând cu ora 11.30, un expo-târg apicol, în cadrul căruia cetățenii vor putea să procure produse apicole. Ulterior, la ora 12.00, în incinta Consiliului Raional Edineț, se va desfășura conferința de finalizare a proiectului-pilot menționat.

Printre invitații la evenimentele prilejuite de finalizarea proiectului-pilot sunt ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, și președintele raionului Edineț, Iurii Garas.

Prin realizarea proiectului-pilot apicol de la Edineț, ADR Nord și-a propus să contribuie la crearea unui sistem integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de dezvoltare Nord prin dezvoltarea unui sistem de achiziții, stocare, procesare și ambalare de produse apicole la nivel regional.

Agenda evenimentelor de la Cupcini și Edineț se găsește la rubrica „Atașamente”.

www.adrnord.md