Vizualizări: 10881
Peste patru mii de elevi din Republica Moldova învăță ce înseamnă democrația
17 Martie 2016 — Peste 4 mii de tineri vor fi încurajați să se implice în viața publică și procesele politice din țară, datorită unor instruiri desfăşurate de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE). Trainingurile au loc în cadrul proiectului „Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Guvernul Suediei şi implementat de Programulu Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Astfel, CICDE își propune îmbunătățirea practicilor democratice din școli și promovarea valorilor democratice. În perioada martie – aprilie 2016 vor fi organizate seminare de instruire în 40 de școli de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Peste 4000 de elevi vor afla cum să participe activ la viața democratică a societății, cum să participe la dezvoltarea instituției în care învață și cum să se implice în procesul de luare a deciziilor în comunitatea în care trăiesc.
”Statisticile de la ultimele alegeri demonstrează interesul redus al tinerilor pentru politică, pentru cunoașterea instituțiilor statului, a drepturilor și libertăților lor cetățenești, dar și pentru asumarea de responsabilități în cadrul comunității”, afirmă directoarea CICDE Natalia Iuraş. Potrivit ei, proiectul vine să schimbe situația. ”Tinerii de astăzi sunt liderii de mâine, iar susținerea tinerilor pentru dezvoltarea și consolidarea democrației din Republica Moldova este prioritatea noastră”, mai afirmă directoarea CICDE.
În 2015, cu suportul PNUD, au fost instruiţi tinerii alegători din liceele din toate centrele raionale din țară. Elevii și elevele au învățat despre alegeri și despre procesul electoral, despre platforma e-learning și oportunități de angajare și voluntariat în cadrul CICDE.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33