Nume
Parola
Vizualizări: 3463
Nou act de vandalism comis împotriva Partidului Liberal
28 Ianuarie 2009 — În noaptea de 27 spre 28 ianuarie curent, sediul Partidului Liberal, situat în strada Bucureşti, nr.87, Chişinău, a fost ţinta unui nou atac din partea unor elemente extremiste, care au vandalizat drapelele Republicii Moldova, Uniunii Europene şi Partidului Liberal, arborate pe clădire. Au fost smulse din perete soclul pentru drapele şi panoul PL, instalate la intrarea în sediu. Partidul Liberal aminteşte că un act similar a avut loc în luna decembrie anul 2008, când drapelele RM, UE şi PL, împreună cu soclul, de la sediul partidului de pe aceeaşi stradă, au fost distruse. Până în prezent, organele de poliţie care au fost chemate la faţa locului pentru cercetări nu au făcut publice rezultatele anchetei. PL califică actul respectiv drept unul dintre efectele extrem de nocive ale politicii de intoleranţă, persecuţie şi obstrucţionare din partea autorităţilor comuniste centrale, la care este supusă activitatea Partidului Liberal şi a Primarului General al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. PL consideră că în spatele actului de vandalism se află grupări extremiste, inspirate şi dirijate din umbră de actuala guvernare, în scopul tensionării situaţiei din republică în preajma campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Partidul Liberal condamnă orice manifestări de extremism, în special cele ce au drept ţintă vandalizarearea simbolurilor europene şi de stat, care, începând cu Caravana „Retragerii Armatei Ruse” desfăşurate în luna octombrie 2008, sunt comise cu regularitate împotriva PL. 28 ianuarie 2009 Departamentul de Comunicare al PL