Nume
Parola
Vizualizări: 4747
Membrii Comitetului sectorial pentru agricultură au discutat despre problemele de ordin vamal și fitosanitar
Chisinau, 14 Noiembrie 2014 — Membrii Comitetului sectorial pentru agricultură s-au întrunit astăzi, la Camera de Comerț și Industrie, pentru a discuta problemele cu care se confruntă producătorii și exportatorii autohtoni. În cadrul ședinței au fost abordate aspecte ce țin de certificarea mărfurilor, procedurile vamale, facilitatea comerțului extern în contextul Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător RM-UE (DCFTA).
Pentru a răspunde la întrebările agenților economici, la întrunire au fost invitați reprezentanți ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor și ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova.
În deschiderea evenimentului, Spartac Chilat, președinte al Comitetului sectorial pentru agricultură, i-a încurajat pe oamenii de afaceri să își expună punctele de vedere, să vină cu propuneri, care vor fi sistematizate și înaintate factorilor de decizie.
”Activez nemijlocit în sectorul agricol și cunosc situația. Deși există mai multe asociații de profil, întreprinzătorii sunt derutați, nu știu unde să se adreseze pentru a fi auziți. Ne propunem ca acest comitet să fie eficient, similar comitetelor sectoriale de pe lângă camerele de comerț de peste hotare. Astfel, trebuie să ne consolidăm eforturile și să participăm activ la dialogul public-privat”, a spus Spartac Chilat.
Prezent la ședință, Alexandru Ceban, șef de direcție la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), a anunțat că, printr-un nou regulament aprobat recent de Guvern, a fost simplificată procedura de eliberare a certificatului fitosanitar. ”Agenții economici vor prezenta o singură dată, la orice subdiviziune a ANSA, contractul de vânzare-cumpărare și factura fiscală. A fost exclusă obligativitatea prezentării actului privind efectuarea controlului fitosanitar și a certificatului de expertiză de carantină a plantelor și produselor de origine vegetală. Totodată, a fost micșorat costul certificatului fitosanitar, iar în viitorul apropiat la ANSA va fi deschis un ghișeu unic pentru recepționarea documentelor de la agenții economici”, a precizat sursa citată.
Vitalie Stratan, șef de direcție la Serviciul Vamal, s-a referit la cadrul normativ în vigoare, ținând cont de prevederile DCFTA, și la facilitarea procedurilor de export, care acum pot fi efectuate la orice punct de trecere a frontierei, nu doar la punctele vamale interne.
Participanții la ședință au fost informați și despre proiectele de suport în agricultură, care se desfășoară la momentul actual în Republica Moldova.
Exprimându-și opinia referitor la întrunire, Zbacă Andrei, producător din Florești, a apreciat reuniunea ca fiind utilă, deoarece au fost abordate subiecte actuale și probleme stringente.
Comitetul sectorial pentru agricultură a fost înființat prin decizia Biroului executiv al CCI, în luna iunie curent, în contextul semnării și implementării DCFTA.
În prezent, din componența comitetului fac parte 34 companii membre ale CCI, însă la ele se pot alătura și alți agenți economici.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook