Nume
Parola
Vizualizări: 3187
Promovarea Instituţiei ombudsmanului din Moldova - la Radio Moldova
Chișinău, 2 Octombrie 2014 — Astăzi la Radio Moldova „Actualităţi” va fi lansat un ciclu de emisiuni de promovare a Instituţiei ombudsmanului din ţara noastră – Oficiul Avocatului Poporului. Acestea vor fi difuzate pînă la sfîrşitul anului curent şi vor fi puse pe post, săptămînal, în intervalul 18.10-20.00, în cadrul emisiunii „LOC DE DIALOG”.

Emisiunea de promovare a Oficiului Avocatului Poporului va fi realizată din banii alocaţi de Uniunea Europeană Republicii Moldova pentru implementarea Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei.

La emisiunea de lansare de astăzi va participa directorul Centrului pentru Drepturile Omului, Anatolie Munteanu, care se va referi la reforma CpDOM şi a sectorului justiţiei în ansamblu, problemele legate de acest proces.

Ombudsmanul va vorbi despre Legea cu privire la Avocatul Poporului şi modificările intervenite în cadrul legal odată cu adoptarea acesteia: misiunea, sarcinile şi atribuţiile avocaţilor poporului şi ale angajaţilor Oficiului Avocatului Poporului.