Nume
Parola
Vizualizări: 3520
Primăvara vă invită la Făleşti, la un târg expozițional universal
Chisinau, 14 Mai 2014 — Circa 20 de agenți economici din municipiile Chișinău și Bălți, oraşele Râbnița, Râșcani, Sângerei și Făleşti și-au expus produsele și serviciile la ediția a III-a Expo-târgului universal ”Primăvara la Făleşti”, care se desfășoară în perioada 13 - 15 mai, în contextul Hramului oraşului Fălești și sărbătorii Sfântului Nicolae. Târgul este organizat de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei cu susținerea Consiliului raional şi Primăriei oraşului Făleşti, cu scopul de a stimula activitatea agenților economici autohtoni și a contribui la promovarea mărfurilor de calitate.
Directorul filialei Bălţi a CCI, Galina Codiţa, a menţionat că, vizitatorii vor găsi la Expoziția ”Primăvara la Făleşti” mărfuri ale SRL”Iuvas”, SRL ”Marsodi Lux”, SRL”Trimobil Desing”, SRL ”Vasimobil¬- Grup”, SRL”Acces”, SRL ”Ilimarcom”, ÎI ”V. Rotari”, ÎI ”Teșner Aliona, GȚ ”Carasevici”, ÎI ”Boiarenţeva Maria” ș.a., articole ale meşterilor populari.
Programul târgului include prezentări de companii, ateliere de lucru, degustări de produse. Astfel, în cadrul inaugurării Expo-târgului universal ”Primăvara la Făleşti”, compania ”Beldornvin” – distribuitor autorizat din regiunea de nord a țării, a organizat o amplă prezentare și degustare a diferitor mărci de vinuri de calitate produse de ”Cricova” , ”Purcari”, ”Bostovan”.
Aureliu Filipp, director al SRL ”Beldornvin” a afirmat că, prin intermediul unor asemenea evenimente întreprinderea își aduce aportul la păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor și culturii consumului vinului autohton de calitate.
Mesaje de salut pentru participanții și vizitatorii târgului au adresat Valeriu Muduc, preşedintele raionului Făleşti, Victor Zalevschi, primar de Făleşti, Ludmila Guțuleac, membru al Consiliului CCI, Lilia Osoianu, șef-adjunct al Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat. Ei au apreciat activitatea filialei Bălţi a CCI a RM.
Un târg expozițional similar va avea loc și la Bălți, în perioada 16 - 18 mai 2014.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook