Nume
Parola
Vizualizări: 3240
Forum economic ”Moldova - Cehia”, 22 mai, Chișinău
Chisinau, 13 Mai 2014 — Camera de Comerţ şi Industrie invită agenţii economici la Forumul de afaceri ”Moldova - Cehia”, care se va desfășura pe data de 22 mai, începând cu orele 13.10, în Sala Mare a Palatului Republicii, mun. Chișinău, str. Maria Cebotari, 16.
Evenimentul are loc în contextul unei misiuni economice, în perioada 22 - 23 mai 2014, a reprezentanţilor mediului de afaceri din Cehia, organizată în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova a preşedintelui Republicii Cehe, Milos Zeman.

La Forum se preconizează să participe preşedinţii Moldovei şi Cehiei, reprezentanţi ai CCI din Cehia pentru ţările CSI, ai Confederaţiei Industriilor din Cehia şi 33 de companii cehe din următoarele domenii de activitate:
- industria grea,
- inginerie mecanică şi electrică,
- transport şi logistică,
- servicii de consultanţă,
- sectorul financiar-bancar,
- industria chimică,
- eficienţă energetică,
- protecţia mediului ambiant,
- producere de utilaje pentru agricultură,
- prelucrarea sticlei etc.
Lista completă a companiilor cehe este publicata pe www.chamber.md.

Forumul de afaceri ”Moldova - Cehia” este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în cooperare cu Camera de Comerţ şi Industrie din Cehia pentru ţările CSI, cu sprijinul Ministerului Economiei al Republicii Moldova.
Principalul obiectiv al evenimentului este diversificarea cooperării comercial-economice şi investiţionale moldo-cehe şi stabilirea parteneriatelor de afaceri dintre agenţii economici din cele două state.

Intrarea la Forum se va face conform listelor de înregistrare.

Pentru înregistrare, vă rugăm să completaţi formularul de pe www.chamber.md şi să-l remiteţi la Direcţia Relaţii Internaţionale a CCI, pe e-mail sau fax, până la data de 20 mai 2014.

Informaţii suplimentare:
tel. 022 22-13-91, 022 23-87-70,
e:mail: eic@chamber.md.
www.chamber.md
Rsponsabili: Botoşan Ludmila, Eremia Viorel