Nume
Parola
Vizualizări: 2939
Filiala Cahul a CCI şi CCI din Galaţi au semnat un Acord de colaborare
Cahul, 25 Octombrie 2013 — Pe 25 octombrie 2013, filiala Cahul a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, Romania, au semnat un Acord de colaborare pentru implementarea bunelor practici, cu scopul de a susţine şi intensifica relaţiile bilaterale de afaceri între întreprinzătorii din judeţul Galaţi şi raioanele Cahul, Cantemir şi Taraclia ale Republicii Moldova.
Ion Mocanu, preşedinte al CCIA Galaţi, a declarat că, odată cu semnarea Acordului, a fost pusă baza legală pentru atragerea fondurilor europene şi realizarea proiectelor internaţionale. „Cele două Instituţii Camerale se vor ocupa de tot ce înseamnă relaţii cu potenţialii investitori, cu Uniunea Europeană, pentru proiectele din zona noastră.”
În context, directorul filialei Cahul a CCI, Simion Platon, a spus că, prin materializarea unui parteneriat public-privat eficient în vederea accesării fondurilor europene, întreprinderile din regiune vor ieşi din expectativă, devenind actori activi în implementarea diferitor proiecte. „Reieşind din situaţia economică dificilă, autorităţile locale trebuie sprijinite în identificarea instituţiilor şi instrumentelor eficiente pentru atragerea investiţiilor, ceea ce va duce la crearea noilor locuri de muncă. Acordul pentru implementarea bunelor practici îşi propune să faciliteze şi să dezvolte în continuare conlucrarea transfrontalieră a comunităţilor din ambele ţări. În cadrul acestuia vor fi acordate unele facilităţi, vor fi reduse sau chiar anulate anumite taxe locale, în funcţie de valoarea investiţiilor şi numărul de locuri de muncă create.”
Prezenţi la eveniment, Avram Micinschi, preşedinte al raionului Cahul şi Petru Burlacu, primar al oraşului Cahul, au apreciat înalt eforturile filialei Cahul a CCI pentru îmbunătăţirea climatului investiţional şi au confirmat susţinerea din partea administraţiei publice locale.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook