Vizualizări: 3760
COMUNICAT DE PRESĂ: Liderii din teritoriu ai PL şi Tineretul Liberal s-au odihnit la mare, la invitaţia Preşedintelui României
Chişinău, 9 Septembrie 2008 — La invitaţia şi prin grija Preşedinţiei României, liderii Partidului Liberal din teritoriu, în frunte cu preşedintele formaţiunii Mihai Ghimpu, precum şi membrii Organizaţiei de Tineret a PL au petrecut săptămâna trecută un sejur la mare, în staţiunea „Briza Mării" din Eforie Sud, judeţul Constanţa. Cei peste o sută de membri PL s-au bucurat de o primire deosebit de cordială din partea organizaţiei Partidului Democrat-Liberal Constanţa, cu ai cărei lideri s-au întâlnit, au purtat discuţii şi au făcut schimb de experienţă politică. Senatorul PD-L de Constanţa, Dorel-Constantin Onaca, Gigi Chiru, unul din fruntaşii organizaţiei judeţene a PD-L, le-au povestit liberalilor din Republica Moldova cum îşi organizează campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie a.c. şi şi-au exprimat ferma convingere că PD-L va avea cele mai multe mandate în viitorul Parlament al României, putând astfel să formeze un Guvern monocolor, care să accelereze reformarea şi modernizarea României.
Liderii liberali din Republica Moldova au mai avut o întâlnire de suflet cu reprezentanţii administraţiei prezidenţiale a României, dnii Eugen Tomac şi Catalin Buciumeanu, cu care au conferit despre modalităţile de diversificare şi de strângere a relaţiilor dintre comunităţile de români de pe ambele maluri ale Prutului, în contextul orientării R.Moldova către UE.
Preşedintele PL Mihai Ghimpu, alţi lideri de samă ai PL în teritoriu şi-au exprimat mulţumirea adâncă Preşedintelui României dl Traian Băsescu pentru sejurul petrecut la mare, pentru primirea deosebită de care s-au bucurat fraţii liberali basarabeni la Constanţa, precum şi pentru prilejul de a învăţa din bogata experienţă politică a PD-L. De asemenea, preşedintele PL Mihai Ghimpu a urat PD-L succes în alegeri şi în formarea viitorului Guvern al României. Domnia Sa şi-a exprimat convingerea că viitorul Parlament şi Guvern ale României vor aprofunda apropierea R.Moldova de România şi vor face paşi decisivi pentru a o aduce în marea familie europeană. Aceleaşi idei au fost susţinute şi detaliate de reprezentanţii Preşedinţiei României, dnii Eugen Tomac şi Catalin Buciumeanu, care au afirmat, la rândul lor, că Republica Moldova constituie o prioritate strategică pentru politica externă a României.
Senatorul Dorel-Constantin Onaca a oferit un cocteil delegaţiei liberale moldovene la restaurantul "Splendid", situat pe faleza din Eforie Sud.
Departamentul Comunicare al PL
09.09.2008
Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33